Paradoxal, dar cand alegerile prezidentiale din Romania au fost castigate de un candidat la un scor covarsitor sau pe un val consistent de entuziasm, alegatorii au avut de pierdut in urmatorii ani. Acest paradox s-a instaurat inca de la primul scrutin de dupa 1989.
Ion Iliescu a obtinut in 1990 presedintia cu un rezultat categoric, 85,07% din voturi, pentru a deveni foarte curand al treilea cel mai sinistru conducator de stat pe care l-a avut Romania in secolul al XX-lea. Pe fondul acestei victorii electorale zdrobitoare, a urmat zdrobirea manifestatiilor din Piata Universitatii, cu ajutorul minerilor, si aparitia primilor muguri ai devalizarii statului, un proces care, iata, continua si acum.
In 1992, acelasi Ion Iliescu a obtinut 61,43% din optiunile electoratului, ceea ce a intarit un regim politic in care expresii precum a”generatie de sacrificiu”, a”marea privatizare” sau a”cuponiada” mascau, de fapt, furtul tot mai raspandit din activele statului.
Patru ani mai tarziu, diferenta de voturi dintre acum castigatorul Emil Constantinescu si pierzatorul Ion Iliescu a fost mica – doar 9 procente, dar diferenta de entuziasm a fost colosala. O bucurie generalizata a cuprins acea parte de tara care dorea democratie adevarata si capitalism real. Un coleg, care l-a vremea respectiva era proaspat student si-a amintit recent ca s-a imbatat atat de rau in noaptea post alegeri, de fericire ca a devenit Emil Constantinescu presedinte, incat era sa fie calcat de metrou.
Ce a urmat e deja istorie, una trista. Dosarul Tigareta, scandalurile nesfarsite intre partidele ce formau Conventia Democrata din Romania (CDR), schimbari pe banda rulanta de premieri, o noua mineriada si, apogeul, declaratia prin care Emil Constantinescu declara ca a fost invins de securitate. Un mandat care a dus la aproape disparitia unui partid istoric, PNT-CD, si la finala de cosmar din anul 2000, dintre Ion Iliescu si Vadim Tudor.
Un moment care a speriat Romania, nevoita, ba as spune obligata, sa-l aleaga din nou pe Ion Iliescu ca presedinte. 66,83% dintre alegatori, multi dintre ei care jubilasera patru ani mai devreme ca liderul comunist pierduse functia de sef al statului, au pus acum stampila pe numele sau.
O stampila care a inaugurat unul dintre cele mai corupte mandate politice din Romania (condamnarile si anchetele din ultimii ani confirma acum acest lucru). Presa a fost pusa cu botul pe labe de guvernul Adrian Nastase prin santaj economic si in acei ani a inceput declinul care deocamdata pare ireversibil. Atunci s-au vandut mari companii de stat pe sume derizorii, dar pe spagi colosale, atunci au disparut intreprinderi cu potential, precum RAFO.
Din acest punct de vedere, entuziasmul cu care a fost intampinata infrangerea electorala a lui Adrian Nastase de catre Traian Basescu, in 2004, a fost justificata. Dar tocmai acest val de entuziasm cred ca i-a facut rau noului presedinte, care in primii ani la Cotroceni nu a facut altceva decat sa provoace scandal dupa scandal in lumea politica romaneasca.
Cu sentimentul ca este sustinut neconditionat de romani, Traian Basescu s-a intors impotriva partenerilor cu care castigase alegerile, ceea ce a dus la o repetare, aproape la indigo, a istoriei CDR, cu certuri nesfarsite intre conducatorul statului si premierul Calin Popescu Tariceanu. Consecintele financiare au fost amanate doar de o inselatoare crestere economica a tarii.
Sarind peste scrutinul din 2009, castigat la limita si fara o sustinere populara totusi extraordinara tot de Traian Basescu, ajungem si la momentul 2014, pe care-l vizam inca de la inceput.
Faptul ca Victor Ponta a pierdut alegerile prezidentiale si la o diferenta atat de mare este, o spun deschis si categoric, un lucru bun. Liderul PSD era …
