Peste 80.000 de copii au parinti plecati la munca in strainatate, dar acest numar este in scadere fata de anii anteriori, din cauza crizei care a descurajat plecarea in strainatate, dar a determinat si revenirea in tara,? spune Elena Tudor, director general al Directiei Generale Protectia Copilului, din Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS), citata de Agerpres.
„Datele colectate de Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din judete arata ca, pentru 2011, la nivelul primariilor din comune, orase si municipii, au fost identificati 83.658 copii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate, numar in scadere fata de anii anteriori – 84.084 copii in 2010 si 85.065 copii, cu un an mai inainte. Explicatia acestei tendinte o avem cu totii. Stim ca, datorita crizei, numarul celor care au plecat la munca in strainatate s-a diminuat, iar o parte dintre cei care munceau in alte tari a revenit”, a spus directorul general Elena Tudor.
Numarul familiilor cu copii, afectate de plecarea la munca in strainatate, a marcat o reducere: de la 60.468 in 2009 la 59.724 – anul trecut, iar din acestea 35.430 au un parinte plecat. In 7.744 de cazuri, chiar si unicul sustinator a plecat din tara, lasand astfel fara protectie un numar de 10.264 minori.
Intrebata ce masuri sunt intreprinse in sprijinul acestor copii „abandonati”, oficialul MMFPS a mentionat un program finantat cu sprijinul Bancii de Dezvoltare a Consiliului Europei, aflat in derulare si la care primariile se mai pot inscrie si depune proiecte pana la sfarsitul acestei luni.
„In prezent, la nivelul Ministerului Muncii se afla in curs de implementare un program finantat printr-un acord cadru de imprumut semnat intre Guvernul Romaniei si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, care are ca obiectiv principal infiintarea la nivel comunitar a aproximativ 200 de centre de zi si consiliere destinate prevenirii separarii copilului de familia sa. Concomitent cu infiintarea acestor servicii se va proceda la instruirea specialistilor astfel incat acestia sa deprinda noi metode de lucru care sa corespunda nevoilor concrete ale copiilor”, a precizat directorul general Elena Tudor.
Aceasta a adaugat ca valoarea totala a proiectului este de circa zece milioane de euro, sase milioane fiind asigurate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar 1,2 milioane de euro reprezinta contributia de la bugetul de …





