Ponta a fost acuzat de DNA ca a obtinut doua apartamente din banii de la Sova. Cu fix o saptamana inainte de urmarirea penala, premierul a vandut doua apartamente

de Sorina Ionasc Publicat la: 13.07.2015 21:56 Ultima actualizare: 13.07.2015 23:26

Premierul Victor Ponta asteapta evaluarea procurorilor pentru a i se pune sechestru pe o parte din bunurile sale. Comparativ cu anul trecut insa, Victor Ponta are mai putine proprietati, asta pentru ca a donat o casa de vacanta, a vandut doua apartamente si a facut schimb cu un alt apartament. Interesant este insa altceva: cele doua apartamente au fost vandute cu fix o saptamana inainte de acuzatiile DNA, in aceeasi zi, la acelasi pret, in conditiile in care una dintre acuzatiile procurorilor este chiar cumpararea a doua apartamente cu banii obtinuti de la firma de avocatura “Sova si Asociatii”, cu o activitate profesionala efectuata doar pe hartie.

Procurorii DNA au stabilit, luni, punerea sub inculpare a premierului Victor Ponta, in dosarul “Turceni-Rovinari”. In acelasi timp, procurorii urmeaza sa identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte sa fie puse sub sechestru, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.
Acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata si spalare de banilor, Victor Ponta are in prezent o avere mai mica decat in 2014.

In 2014 insa, la capitolul imobiliare, familia Ponta statea mai bine. Potrivit ultimei sale declaratii de avere, premierul a donat o casa de vacanta, a vandut doua apartamente cu 75.000 de euro fiecare si a facut schimb cu un alt apartament.
Concret, premierul a vandut doua apartamente pe 29 mai 2015, cu fix o saptamana inainte ca procurorii DNA sa anunte urmarirea penala in cazul lui. Procurorii anticoruptie l-au acuzat, pe 5 iunie 2015, pe Victor Ponta, printre altele, si de faptul ca si-a cumparat doua apartamente de lux intr-un complex rezidential din Bucuresti cu o parte din sumele obtinute de la SCA “Sova si Asociatii. Coincidenta sau nu, cu fix o saptamana inainte, potrivit declaratiei sale de avere, erau instrainate doua apartamente, ambele de 65 de metri patrati, in Bucuresti, in aceeasi zi, la acelasi pret: 75.000 de euro fiecare. Ambele apartamente erau obtinute din lichidarea patrimoniului cabinetului sau de avocatura, in 2013.
Imobile detinute:

Imobile instrainate:

Astfel, potrivit ultimei sale declaratii de avere, Victor Ponta mai detine, impreuna cu Daciana Sarbu, doua terenuri, unul intravilan (5.882 de metri, cumparat in 2001, in judetul Prahova), altul forestier (5.003 metri patrati, cumparat in 2002, in judetul Dambovita), doua apartamente in Bucuresti si doua case de vacanta (la Cornu, judetul Prahova), plus un autoturism.
In conturile sale, premierul a declarat aproximativ 6.200 de euro, avand trei conturi la doua banci diferite, asta desi in 2014 declara 56.000 de euro. In plus, Ponta mai are si un leasing de 34.500 de euro. La randul ei, Daciana Sarbu are si ea atat credite, cat si depozite bancare, in valoare totala de peste 162.000 de euro.
Concret, Victor Ponta are ca active financiare in urma desfiintarii /lichidarii patriomoniului cabinetului de avocatura un cont de 4.888 lei la Unicredit Tiriac Bucuresti. Tot la Unicredit mai are un cont deschis in 2007, de 2.467 euro, iar la BRD Bucuresti un cont din 2004 in care are 12.000 lei.
Este pentru prima data cand Victor Ponta a trecut in declaratia sa de avere si bunurile sotiei sale, Daciana Sarbu. Pana in prezent, Victor Ponta prefera sa treaca in declaratia sa de avere doar bunurile aflate pe numele sau, nu si pe cele ale sotiei sale, europarlamentarul Daciana Sarbu.
VEZI DECLARATIA DE AVERE DIN 2014
VEZI DECLARATIA DE AVERE DIN 2015
Acuzatiile aduse lui Victor Ponta. Cum ar fi ajuns sa aiba cele doua apartamente
Anchetatorii au stabilit, luni, luarea masurii sechestrului asigurator pe o parte din averea lui Ponta. Anchetatorii urmeaza sa identifice bunurile mobile si imobile ale lui Ponta, respectiv conturi bancare, alte obiecte de valoare sau apartamente, pentru a putea pune sechestru pe o parte a acestora, pana la concurenta sumei constatate …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *