Ponta: PNL NU vrea supraimpozitarea salariilor bugetare de peste 1.000 de euro

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Premierul Victor Ponta / FOTO: Mediafax

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, la finalul sedintei USL ca subiectul taxei de solidaritate de 10% a fost in discutie si urmeaza sa mai fie analizat, precizand ca le-a transmis partenerilor sa nu vina la rectificarea bugetara cu solicitari de sume suplimentare daca se opun acestei propuneri.
Intrebat daca in USL s-a discutat despre supraimpozitarea cu 10% a salariilor peste 1.000 de euro, Ponta a raspuns: „Da, am discutat”.
Intrebat ce parere au avut partenerii din USL, Ponta a raspuns: „Sa nu-i impozitam. Dupa care eu le-am zis sa nu vina la rectificare sa ceara niciun ban. E simplu, ne mai gandim”.
„Scopul principal este urmatorul, pentru cei care au peste 1.000 de euro in zona bugetara, pot sa participe cu o taxa de solidaritate la efortul comun pe care il facem pentru tariful social la energie, pentru a da inapoi – noi sa stiti, si zilele astea tot dam inapoi ceea ce a luat Guvernul Boc. Nu ne-am inteles pe impactul bugetar, in sensul ca avem niste cifre diferite, eu de exemplu m-am gandit tot timpul ca o asemenea taxa s-ar referi si la toti cei din autoritati, agentii, companii cu capital majoritar si integral de stat, ori atunci sigur, sunt mult mai multi”, a declarat Ponta.
Premierul a precizat ca in ceea ce priveste valoarea care s-ar strange dintr-o astfel de taxa sunt evaluari diferite.
„Nu e vorba aici de suma, pentru ca la suma avem diverse valori, e vorba despre un anumit mesaj pe care il consider corect, daca lucrezi la stat si ai 100 si ceva de milioane poate ca esti foarte performant si trebuie sa mergi in privat, dar daca eu platesc cu 15 milioane un medic sau un profesor, e profund incorect sa fii vreun director printr-o companie sau printr-un minister, sa ai 100 de milioane, e profund incorect”, a mai afirmat Ponta.
Premierul Victor Ponta si-a prezentat luni si marti din nou intentia de a introduce o taxa de solidaritate pentru bugetarii care castiga peste 1.000 euro lunar, avansand insa de aceasta data un cuantum al taxei de 10%, nu de 16% ca in declaratiile publice din ultimul an.
Taxa de solidaritate de 10% pe salariile bugetarilor de peste 4.000 lei ar aduce venituri suplimentare de doar 10 milioane lei, iar, daca s-ar aplica pe toate salariile, inclusiv din zona privata, si pensiile peste 4.000 lei, suma ar ajunge la circa 200 milioane lei, afirma surse guvernamentale.
Antonescu: PNL se opune categoric oricarei supraimpozitari, s-ar incalca angajamentele electorale
Crin Antonescu a confirmat opozitia PNL cu privire la propunerea lui Ponta si a amintit de angajamentele electorale.
PNL se opune categoric oricarei supraimpozitari sau cresteri de fiscalitate si datorita atasamentului sau la principiul cotei unice si mai ales pentru ca unul din angajamentele majore ale USL, la care tinem toti in aceeasi masura, liberali sau social-democrati, este acela ca nu vor creste taxele si impozitele.
Cat va aduce insa taxa propusa de Ponta?. Potrivit Mediafax, veniturile ar fi de doar 10 milioane de lei.Taxa de solidaritate de 10% pe salariile bugetarilor de peste 4.000 lei ar aduce venituri suplimentare de doar 10 milioane lei, iar, daca s-ar aplica pe toate salariile, inclusiv din zona privata, si pensiile peste 4.000 lei, suma ar ajunge la circa 200 milioane lei, afirma surse guvernamentale.
Taxa de solidaritate a lui Ponta aduce venituri suplimentare de doar 10 milioane …

spot_img