Nu o sa uit niciodata ziua de Pasti din anul 1946. Aveam 14 ani, sora mea cea mica avea 12, iar cea mare 16. Traiam intr-o casuta mica impreuna cu mama noastra. Tata murise in urma cu 5 ani, lasand-o pe mama singura cu 7 copii. Iar noi am invatat de mici ce trebuie sa facem pentru a ne ajuta mama. In 1946 am mai ramas in casa eu si cu surorile mele. Sora cea mai mare s-a maritat, iar ceilalti 3 frati au plecat sa-si caute norocul in lume.
Cu o luna inainte de Pasti, preotul bisericii noastre a anuntat ca se face o cheta. Emoriasii au fost rugati sa dea fiecare o suma de bani, iar in ziua de Pasti o familie saraca urma sa primeasca banii.
Cand am ajuns acasa am inceput sa facem socotelile. Am cumparat cartofi sa traim cu ei o luna. Economiseam astfel 20 de dolari pentru a ajuta familia saraca. Apoi ne-am gandit sa stingem lumina seara, nu mai ascultam nici la radio. Asa ca am economisit si din factura la lumina. Sora mea cea mare a facut menaj la mai multe familii, a spalat rufe, a curatat gradina. Noi, cei mici, am facut rame pentru fotografii. Le-am vandut cu 20 de dolari. Acea luna a fost cea mai buna din viata noastra. In fiecare zi numaram banii sa vedem cati am adunat. Noaptea stateam pe intuneric si ne gandeam cu totii ce bucuroasa va fi familia saraca atunci cand va primi banii de la noi. Sunt 80 de enoriasi in biserica noastra si daca ar da fiecare la fel ca noi, ar fi o suma frumusica. Mai ales ca pastorul ne reamintea in fiecare saptamana sa ajutam familia saraca.
Cu o zi inainte de Pasti, am mers cu sora mea la bacania si am schimbat toti banii. Am primit 3 bancnote de 20 de dolari si o bancnota de 10 dolari. In total 70 de dolari. Eram tare bucurosi. Nu mai avuseseram niciodata asa de multi bani. In noaptea aceea am fost asa de incantati ca nimeni n-a putut sa doarma. Aveam 70 de dolari cu care sa ajutam o familie saraca. Abia asteptam dimineata sa mergem la biserica. Nu conta ca nu ne-am luat haine noi. Am preferat sa nu cheltuim banii, sa ajutam familia saraca. In Duminica de Pasti ploua cu galeata. Umbrela nu aveam, surorii mele i se gaurisera pantofii in talpa si s-a udat si la picioare. Dar nu conta. Am intrat in biserica mandri. I-am auzit pe ceilalti copii spunand ca avem aceleasi haine, dar nu i-am bagat in seama.
La finalul slujbei, preotul a venit sa stranga banii. Parca ma vad pe mine, pe mama, pe surorile mele, cum stateam mandri in al doilea rand. Mama a pus bancnota de 10 dolari, iar noi, copiii, pe cele de 20. Eram asa de fericiti ca tot drumul spre casa am cantat. Mama avea si o supriza pentru noi. Ne cumparase oua. Aveam oua de Pasti, …
