Am 25 de ani. Cand aveam 16, 17, cu totul imi imaginam viata mea la varsta asta.
Eram convinsa ca am o slujba buna, ca o sa merg in vacante si, desigur, ca o sa am un iubit pe care o sa il ador si care o sa ma adore. Credeam ca voi deveni avocat si toti din preajma ma incurajau: mama, tata, diriginta, profesoara de romana pe care o iubeam, prietena mea din copilariea??.
Dar am 25 de ani, arat de vreo 35, nu mai am un dinte in fata si tocmai m-am despartit de cel mai slinos client din ultima luna. Mi-am amintit cat de mult imi placea sa scriu cand mi-au venit in minte cuvinte …
