Publicat la: 16.01.2014 09:36 Ultima actualizare: 16.01.2014 09:43
Presedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat joi ca este extem de grav ca oameni politici care detin functii in stat fac afirmatii ce urmaresc decredibilizarea sistemului judiciar si ca premierul a indus ideea ca celeritatea solutionarii cauzelor difera in raport de culoarea politica a inculpatilor.
Judecatoarea Livia Stanciu a declarat, la intrarea in sediul Consiliului Superior al Magistraturii, ca atacurile oamenilor politici la adresa sistemului judiciar au devenit din ce in ce mai dese, cu deosebire la adresa Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a judecatorilor care instrumenteaza dosare penale ce ii vizeaza pe politicieni.
„Este extrem de grav ca oameni politici care detin importante functii in stat – si cu atat mai grav este pentru acestia – fac afirmatii de-a dreptul incredibile pentru noi, care nu urmaresc decat, in primul rand, decredibilitarea sistemului judiciar”, a spus presedintele ICCJ.
Livia Stanciu a mai spus ca este extrem de grav si ca premierul a afirma ca celeritatea solutionarii cauzelor difera in raport de culoarea politica a inculpatilor.
„Faptul ca premierul Romaniei – si imi pare rau ca trebuie sa spun acest lucru, pentru ca nu m-am asteptat -, sigur, poate in calitatea domniei sale de presedinte al PSD ar fi putut sa faca diverse afirmatii, dar ca premier al Romaniei, sa induci ideea ca, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, celeritatea solutionarii cauzelor difera in raport de culoarea politica a inculpatilor, este extrem de grav”, a adaugat Livia Stanciu.
Livia Stanciu a precizat ca l-a auzit pe premier spunand si inducand „o idee grava”, aceea ca la ICCJ aceiasi judecatori pronunta intr-o faza procesuala, in unanimitate, o solutie de achitare, dupa care, aceiasi judecatori ai Sectiei penale, tot in unanimitate, pronunta o solutie de condamnare.
„Este extrem de grava o astfel de afirmatie. De ce spun aceasta? Pentru ca de esenta actului de justitie, a activitatii de judecata este si exercitarea cailor de atac prevazute de lege si pronuntarea, dupa ce acel complet examineaza motivele de recurs invocate de catre parti, a unei solutii intr-un sens sau altul”, a mai spus presedintele ICCJ.
Livia Stanciu a adaugat ca judecatorii de la ICCJ sunt total nemultumiti de aceste reactii ale premierului.
„Dumneavoastra cred ca ati sesizat ca noi am manifestat intotdeauna decenta, nu am iesit dupa fiecare atac exercitat de catre politcieni. Am crezut ca, totusi, se vor restrange aceste atacuri la adresa justitiei, dar constat ca, in ultima perioada ca, in mod nejustificat, ele se amplifica”, a mai declarat Stanciu.
Declaratiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Nastase si celeritatea solutionarii unor sesizari penale afecteaza independenta justitiei si induc un sentiment de neincredere, potrivit concluziilor din raportul Inspectiei Judiciare, care va fi prezentat joi, in Plenul CSM.
„Declaratiile premierului afecteaza independenta justitiei, inducand in randul populatiei un sentiment de neincredere”, a declarat pentru MEDIAFAX purtatorul de cuvant al Inspectiei Judiciare, Tamara Manea.
Raportul a fost transmis joi dimineata si urmeaza sa fie prezentat in sedinta Consiliului Superior al Magistraturii, iar membrii Plenului vor decide daca si-l vor insusi, a precizat Tamara Manea.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, in 8 ianuarie, Inspectia Judiciara in cazul declaratiilor facute de premierul Victor Ponta atat despre condamnarea lui Adrian Nastase, cat si despre celeritatea solutionarii unor sesizari penale.In sesizarea transmisa Inspectiei Judiciare, Sectia pentru judecatori a CSM arata ca declaratiile premierului au caracter politic, „iar in raport cu principiul separatiei puterilor in stat, Consiliul nu poate interveni in disputele de natura politica”.
Purtatorul de cuvant al Inspectiei Judiciare, declara, pentru MEDIAFAX, ca in urma sesizarii primite de la Consiliul Superior al Magistraturii, IJ va analiza daca au fost aduse atingeri sistemului judiciar prin declaratiile facute de premier in 6 ianuarie. In cadrul acestor verificari vor fi avute in vedere si declaratiile premierului Victor Ponta privind sesizarile trimise de Guvern la DNA.
Tamara Manea preciza ca verificarile nu vizeaza modul in care au fost instrumentate dosarele lui Adrian Nastase.”Directia Nationala Anticoruptie a instumentat dosarul lui Adrian Nastase, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat o decizie …





