Printul Harry s-a deschis in fata publicului si a vorbit pentru prima oara despre modul in care s-a retras si s-a inchis in sine, in urma cu 20 de ani, dupa moartea Printesa Diana. Harry a recunoscut ca s-a „rupt complet” de realitate si s-a convins ca putea isi continue viata fara sa se gandeasca la pierderea mamei.
„Pierderea mamei cand aveam doar 12 ani si, apoi, ignorarea emotiilor in ultimii 20 de ani, au avut un efect serios asupra vietii mele personale, dar si asupra muncii. Am fost in pragul unei caderi nervoase in multe randuri, cand tot felul de suferinte, minciuni, prejudecati sau alte lucruri m-au lovit din plin, din diferite unghiuri”, spune acum Harry.
Dupa ce ani de zile a fost intr-o faza de negare, Harry a acceptat sa mearga la terapie si a dublat sedintele de consiliere psihologica cu antrenamentele de box care l-au ajutat sa canalizeze si sa elibereze furia si frustrarile. „In timpul acelor ani m-am apucat de box, pentru ca toata lumea mi-a spus ca boxul este bun pentru mine si ca este o modalitate de a ma elibera de agresiune. Asta chiar m-a salvat, pentru ca eram pe punctul de a lovi pe cineva, deci faptul ca am putut lovi pe cineva care avea manusi a fost in mod sigur mai usor”, povesteste printul Harry.
La 20 de ani de la disparitia tragica a printesei Diana, la numai 36 de ani, Harry recunoaste ca initial a refuzat sa vorbeasca despre suferinta sa pentru ca era constient ca acest lucru nu ii va aduce mama inapoi. Au fost „doi ani de haos total”, dupa cum chiar el ii descrie, dupa care a inceput sa se deschida cat de cat fata de cei din jur. „A fost simplu sa bag capul in nisip, sa refuz sa ma mai gandesc vreodata la mama mea. Pentru ca… la ce imi folosea asta? M-ar fi facut sa ma simt din ce in ce mai trist, nu ar fi adus-o inapoi. Deci, din punct de vedere emotional, ma gandeam: „bun, nu-ti lasa emotiile sa faca parte din nimic”. Asa ca eram un tip normal de 20, 25, 28 de ani care umbla prin lume, „viata e grozava” sau „viata e buna” si chiar …





