Producatorii alimentari acuza hipermarketurile ca umfla preturile

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Patronatele din sectorul alimentar dau vina pe lanturile de hiper-market-uri pentru pre-turile prea mari la produse si comercializarea lor la subpret de catre producatori. Ele acuza patronii hipermarketurilor ca acestia cer prea multe taxe, acoperite la limita legii de anumite clauze contractuale. „Daca incercam sa marim preturile, maresc si ei taxele. Exista anumite clauze in aceste contracte conform carora trebuie sa vindem la cel mai bun pret unui singur lant de hipermarketuri. Daca vindem altuia la un pret mai bun suntem penalizati sau chiar ne sunt date produsele afara din retea”, a declarat Sorin Minea, presedinte Romalimenta, cel mai important patronat al producatorilor din alimentatie din Romania.

Retailerii cer o serie de taxe printre care cea de intrare in magazine, taxa de raft, taxa de deschidere pentru noile magazine, taxa de catalog, taxa de promotie si cea din spatele facturii. „Taxa de intrare in magazine variaza intre 3.000-4.000 de euro si 15.000 de euro si aceasta ?oferta? este valabila numai pentru o singura unitate de deschidere (n.r. un singur hipermarket). Astfel de unitati au sute de producatori care vor sa-si puna produsele pe rafturi. Problema este ca daca ei hotarasc sa te dea afara din magazine pentru a reintra trebuie sa platesti din nou aceleasi taxe”, a declarat pentru Gandul Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara.

Din cauza acestor taxe doi mari producatori de vinuri s-au retras de pe rafturile hipermarketurilor. Sunt 120 de producatori de vinuri in Romania, din care doar 20 sunt pe rafturile hipermarketurilor. „Recas si Cotnari sunt cele doua marci care s-au retras din Carrefour acum doi, respectiv un an. Sa spunem ca eu am un pret de lista de 10 lei, ii dau un discount de 5% in Cora. El va afisa la vanzare un pret de 9,5 lei. Cand producatorul de vinuri trage linie la finalul anului incluzand toate taxele pe numarul de sticle vandute se va constata ca cifra cu care a vandut o sticla de vin poate fi 5 lei sau mai jos de atat”, a declarat Ovidiu Gheorghe, presedintele Patronatului National al Viei si Vinului. Reprezentantii Carrefour nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.

In afara de aceste taxe mai exista o alta cheltuiala care trebuie acoperita tot de catre producatori. Merchandiser-ii care sunt vazuti la rafturi, cu ecusoane cu numele hipermarketului, nu sunt angajatii unitatii, ci ai producatorilor. „Daca vrei sa ai marfa la raft trebuie sa-ti angajezi un om pe care-l trimiti acolo. Ceea ce face acel om si programul lui este dictat de hipermarket desi este platit de noi. El trebuie sa le faca lor curat, sa le termine toate treburile. Teoretic, noi il trimitem pentru a ne pune produsele la raft, pentru ca daca nu facem acest lucru s-ar putea sa ne trezim ca produsele noastre zac intr-o camera frigorifica si sa nu se vanda niciodata. Asa a aparut o practica in Romania: ?daca-l sensibilizezi pe angajat s-ar putea sa ai mai multe produse pe raft?”, a mai spus Sorin Minea.

spot_imgspot_img