Doi deputati PSD, membri ai Comisiei juridice, Ciprian Nica si Daniel Florea, cer o ancheta pentru descoperirea persoanelor responsabile de redactarea gresita a unui amendament la proiectul Legii defaimarii, in care se pastra sintagma „avere”, atat pe site-ul Camerei Deptatilor, cat si pe documentele de lucru, potrivit Agerpres.
„In sedinta Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor din data de 9.02.2016 a fost discutata, pe articole si amendament cu amendament, si adoptata in integralitatea ei Legea privind asigurarea tolerantei fata de diferentele de grup, initiata de deputatul Liviu Dragnea. Amendamentul initiatorului, aflat la punctul c) al articolului 1, definea grupul social ca fiind „categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trasaturi de gen, varsta, rasa, religie, origine etnica, limba materna, traditii culturale, orientare sexuala, origine sociala, dizabilitati, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV /SIDA”. Acest amendament, care prevedea eliminarea din varianta initiala a legii a sintagmelor „apartenenta politica” si „avere”, a fost adoptat in integralitate de Comisia juridica”, au transmis deputatii, intr-un comunicat.
Totodata, ei au adaguat ca incidentul s-a produs „dintr-o eroare repetata si inexplicabila a personalului administrativ din cadrul Comisiei juridice”.?Potrivit deputatilor PSD, conducerea Comisiei juridice isi va asuma in plenul Camerei Deputatilor aceste erori materiale si va sustine corectarea lor.?
Citeste si:?Dragnea, noi precizari despre Legea defaimarii: Liber la criticat politicieni
„In acelasi timp, consideram ca se impune de urgenta o ancheta administrativa, pentru a identifica persoanele care se fac responsabile de aceste greseli inadmisibile si pentru a preintampina alte asemenea incidente. Aceasta situatie este in totala contradictie cu documentele atasate proiectului legislativ, asa cum se desprinde in mod evident din stenograma sedintei si din notele marginale care explica motivarea amendamentului. In aceste conditii, pentru clarificarea situatiei si stoparea acuzatiilor nefondate aparute in ultimele zile in spatiul public, aceasta eroare materiala va fi indreptata, conform procedurilor parlamentare, in sedinta de plen in care va fi discutata legea pe articole. Luni vom introduce o solicitare ferma in acest sens”, mai spun cei doi.?Presedintele PSD, deputatul Liviu Dragnea, a declarat miercuri ca in „Legea tolerantei” nu exista niciun fel de prevedere care sa limiteze libertatea de expresie, aceasta referindu-se la …




