„Aceasta formula are in vedere acoperirea cheltuielilor cu daunele, limitarea cheltuielilor administrative ale societatilor de asigurari, precum si includerea unui comision de vanzare a politelor de asigurare (brokeri). Formula de calcul trebuie insotita si de o alta masura, de reducere drastica a taxelor platite de catre asiguratori catre ASF si care, in prezent, sunt uriase si nejustificate”, se arata intr-un comunicat al ASSAI, remis, marti, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, taxele platite de asiguratori catre ASF sunt in cuantum de aproximativ 7,2% din valoarea fiecarei polite RCA, asiguratorii RCA din Romania platind cele mai mari contributii din UE (cu 60% mai mari). Contributiile totale ale asiguratorilor din UE, catre omologul ASF, nu depasesc in medie, 4,5% din valoarea fiecarei polite RCA, precizeaza ASSAI.
Mai mult, Asociatia citeaza date din raportul Milliman care arata ca, la fiecare 100 de lei incasati de catre asiguratorii RCA, acestia platesc daune cuprinse in medie, intre 38,64 lei, pentru persoane fizice, si 27,93 lei, pentru persoane juridice. Cheltuielile administrative ale asiguratorilor sunt de 61,36 lei (persoane fizice) si 72,07 lei (persoane jurdice), adica duble raportate la daunele achitate conditii in care profitul raportat de asiguratori pentru produsul RCA este zero sau negativ (pierderi), mentioneaza sursa citata. In tot acest timp, in Uniunea Europeana, cheltuielile administrative ale asiguratorilor sunt cuprinse intre 25 – 35% din pretul unei polite RCA, cheltuieli care includ si un mic profit.
„Asa cum ne-au lasat sa credem in toti acesti ani, atat ASF cat si asiguratorii, piata RCA romaneasca este una vesnic aflata „in pierdere”. Aceasta pierdere declarata a pietei de asigurari este cel putin ciudata, in conditiile in care trei noi societati de asigurari din strainatate vor vinde din acest an polite RCA in Romania. Readresez invitatia ANAF – Directia Mari Contribuabili sa verifice eligibilitatea si legalitatea costurilor administrative ale acestor operatori economici, pentru ca una dintre principalele cauze ale scaderii colectarii taxelor si impozitelor acestei institutii sunt generate de catre anumiti operatori economici care repatriaza profitul prin ” mecanismele preturilor de transfer”, a declarat Cristian Muntean, presedintele ASSAI.
Reprezentantii service-urilor auto independente solicita, de asemenea, reforma interna a ASF, prin injumatatirea numarului de angajati ai institutiei si scoaterea la concurs a tuturor pozitiilor.
Tot la capitolul cheltuieli supradimensionate, ASSAI identifica contributia la baza de date CEDAM, in conditiile in care costul de intretinere a acesteia a depasit 60 de milioane de euro, respectiv peste 5,5 milioane de euro/an.
„Reamintim faptul ca baza de date CEDAM a prezentat multiple disfunctionalitati (perioade in care nu a putut fi accesata sau a prezentat numeroase informatii eronate). Solutie: organizarea unei licitatii publice pentru aceste servicii”, subliniaza comunicatul citat.
Documentul vorbeste si despre salariile si primele supradimensionate in raport cu performantele obtinute, incasate de angajatii ASF.
Autoritatea de Supraveghere Financiara a anuntat luni, intr-un comunicat, ca in pachetul de actiuni pentru stabilizarea pietei RCA va fi introdus conceptul „client cu risc ridicat”, dupa expirarea perioadei de plafonare a tarifelor. De asemenea, masurile ar putea include introducerea pretului de referinta si monitorizarea primelor efective pentru sectoarele cele mai vulnerabile.
Piata asigurarilor din Romania a fost dominata, in 2016, de criza asigurarilor auto obligatorii, declansata de transportatori din cauza cresterii exponentiale a tarifelor, criza care a dus la emiterea unei Ordonante de Guvern care prevede plafonarea preturilor RCA pe o perioada de sase luni. Noile tarife au intrat in vigoare incepand cu data de 18 noiembrie …





