Sharp a anuntat ca a dat in judecata Samsung pentru incalcarea de patente privind tehnologia LCD.
Intr-o perioada in care competitia de pe piata televizoarelor LCD este tot mai stransa, cu preturi si marje de profit in scadere, cel mai mare producator din domeniu este fortat acum sa raspunda acuzatiilor aduse de Sharp privind incalcarea a 5 patente legate de tehnologia LCD, inclusiv unul care tine de imbunatatirea calitatii imaginii afisate pe un astfel de ecran.
Conform Sharp, produsele care folosesc patentele in cauza variaza de la televizoare si monitoare, pana la telefoanele mobile cu ecrane LCD de la Samsung.
Sharp nu a dat detalii despre volumul compensatiilor financiare pe care le pretinde. Purtatorul sau de cuvant a afirmat insa ca Sharp a incercat sa rezolve aceasta problema pe cale amiabila, dar ca negocierile respective nu au dus la nici un rezultat.
Samsung a refuzat sa faca vreun comentariu referitor la acest subiect.