Sorin Oprescu ramane spitalizat

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Sorin Oprescu ramane spitalizat sub paza? pentru a fi continuate investigatiile medicale, urmand ca doctorii de la Spitalul Universitar Bucuresti sa stabileasca daca necesita tratament sau interventie chirurgicala, potrivit unor surse medicale.
Astfel, edilul suspendat al Capitalei va fi suspus, luni, unor serii?de investigatii medicale pentru a stabili daca necesita tratament sau interventie chirurgicala,?potrivit unor surse medicale, citate de?Mediafax.
In prezent, Sorin Oprescu este pazit de trei agenti, potrivit surselor citate.
Conform acelorasi surse, Sorin Oprescu va fi supus unei coronarografii si ii va fi instalat un holter pentru inregistrarea parametrilor cardiaci (ritm cardiac, tensiune arteriala). Acest sistem inregistreaza activitatea cardiaca cel putin 24 de ore.
Seful clinicii Chirurgie de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), profesor doctor Mircea Cinteza, a declarat, sambata, la B1 TV, ca primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi suspus unei verificari imagistice a inimii, dar si unei probe de efort pentru a se vedea cat rezista inima, iar daca in timpul acestor examene vor exista semne ca inima are rezistenta limitata, va fi necesara o coronarografie pentru a se putea decide daca problema poate fi rezolvata cu tratament, printr-o interventie de largire a arterei sau printr-o operatie pe cord.
Mircea Cinteza a spus ca in momentul in care o persoana acuza dureri in piept, aceasta necesita internare pentru a se putea lamuri stadiul in care se afla angina de piept si pentru a se decide care dintre cele trei proceduri este neceara.
Seful clinicii Chirurgie a mai aratat ca, in principiu, internarea nu ar trebui sa fie de lunga durata, dar acest lucru ar putea fi totusi necesar in cazul unei interventii chirurgicale. De asemenea, el mai precizat ca in cazul lui Sorin Oprescu, care are „un diabet destul de important”, pot interveni complicatii, intrucat diabetul poate destabiliza organismul in orice moment.
Sorin Oprescu a fost adus sambata, in jurul orei 16.00, cu o duba a politiei din Arestul Central al Capitalei la Spitalul Universitar de Urgenta, la intrarea in unitatea medicala fiind insotit de doi agenti. De altfel, primarul suspendat al Capitalei a fost, in perioada 1994- aprilie 2006, director al Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti.
Alexandru Chiciu, avocatul primarului suspendat al Capitalei, a declarat, sambata, dupa ce l-a vizitat pe acesta in arest, ca Sorin Oprescu va fi dus la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti pentru a i se face o serie de investigatii.
„Va fi dus la spital pentru investigatii. Ni s-a aprobat cererea. Asta vine ca urmare a starii de sanatate a domnului Oprescu, a concluziilor raportului celor de la Avocatul Poporului si desigur a solicitarilor repetate pe care apararea le-a facut in cursul urmaririi penale”, a declarat Alexandru Chiciu, la iesirea din Arestul Central al Politiei Capitalei.
Aparatorul a mai precizat si situatia in cazul clientului sau s-a reglementat si in ceea ce priveste regimul alimentar, Sorin Oprescu primind hrana necesara dietei sale.
In urma solicitarii facute de primarul suspendat al Capitalei, prin avocatii sai, profesorul doctor Leonida Gherasim, de la Spitalul Universitar de Urgenta, a venit, vineri seara, la Arestul Central al Politiei Capitalei pentru a-l consulta pe Sorin Oprescu pentru probleme cardiace.
„Starea de sanatate se poate complica la orice persoana care are diabet sau factori de risc sau are hipertensiune. E schimbat, mai slab, mai putin tonic. Intai am studiat ce acte sunt la dosarul medical, o discutie cu medicul care il supraveghea, o discutie cu profesorul Oprescu, un examen complet cardiovascular. (…). Un bolnav cu angina poate sa moara subit sau sa traiasca 20 de ani”, a precizat profesorul doctor Leonida Gherasim, la iesirea din Arestul Central al Capitalei, mentionand ca a facut si o serie de recomandari.
De asemenea, intr-un raport realizat de o echipa de specialisti trimisa de Avocatul Poporului la Arestul Central al Politiei Capitalei pentru a face verificari cu privire la respectarea dreptului la sanatate al lui Sorin Oprescu se precizeaza ca edilul suspendat al Capitalei trebuie dus de urgenta si tinut sub observatie intr-o sectie de cardiologie, cu aparatura de specialitate, avand in vedere „agravarea starii de sanatate, in contextul antecedentelor personale patologice”.
Doi reprezentanti ai Avocatului Poporului, insotiti un medic si un reprezentant al unei organizatii non-guvernamentale, au fost joi la Arestul Central al Politiei Capitalei, dupa ce institutia s-a sesizat din oficiu cu privire la situatia lui Sorin Oprescu. Acestia au stat de vorba cu Sorin Oprescu si cu conducerea Arestului Central, pentru a verifica daca au fost respectate dreptul la viata, la integritate fizica si psihica si dreptul la ocrotirea sanatatii in cazul primarului suspendat al Capitalei.
Primarul suspendat al Capitalei, care sufera de diabet, a fost dus, luni 21 septembrie, din …

spot_img