Steaua a reusit aseara o victorie in extremis, 2-1, in fata unei echipe, Poli Iasi, venite la Bucuresti fara antrenorul Grigoras si fara mai multi fotbalisti, accidentati sau fara drept de joc.
Cateva mii de oameni mai spera. Il vad inca pe Lacatus, trufas, calcandu-si adversarii in picioare. Inchid toti ochii si simt pasa lui Tudorel Stoica exact in gheata lui Piturca, li se furnica pielea cand se gandesc la driblingul fin si scurt al lui Majearu sau la eleganta de caprioara a lui Belodedici. Dar treziti-va! Suntem in aprilie 2010, e minutul 5 al meciului cu Poli Iasi si dinamovistul Paun suteaza cu ura spre Tatarusanu. Da, sunt aproape 30 de metri, insa vantul, soarta, forte supranaturale duc mingea in plasa: e 0-1.
Steaua din prima repriza e o gluma proasta de-a lui Gigi. Ati mai vazut o echipa care trage la titlu sa aiba prima ocazie de a marca, pe teren propriu, in minutul 43? Impotenta din cauza lipsei de valoare, ametita de razboiul fani-patron, cazuta la pamant, tarandu-se si reusind cu greu sa se ridice.
Dupa pauza, macar spiritul lui Boloni si al vitezistilor revine pe Ghencea. Steaua se trezeste miraculos si pune presiune din ce in ce mai mare pe adversari. Banel isi aduce aminte ca era considerat fotbalist, gaseste o pasa a la Tudorel Stoica, Surdu sprinteaza ca Lacatus si inscrie (54). Ăsta se poate numi fotbal!
Dupa cateva minute de revenire la starea de haos din prima repriza, Steaua da lovitura de gratie. Emeghara sprinteaza pe dreapta, centreaza in fata portii si Kapetanos, intrat in repriza a doua, isi demonstreaza calitatile de „killer” si face 2-1. Gol-oxigen, care o mentine pe Steaua in cursa infernala pentru titlu.
