Abou Bakr al-Baghdadi, „”califul”” autoproclamat al Statului Islamic, ar putea, de exemplu, sa cumpere astazi Air France, avand in vedere valoarea de piata a acestei companii, noteaza sursa citata.Aceasta bonitate a Statului Islamic ii nelinisteste foarte mult pe expertii in lupta impotriva terorismului ce se reunesc miercuri si joi la Paris pentru a discuta despre finantarea terorismului international si modalitatile de a pune capat acestui flagel. Caci Statul Islamic are mijloacele financiare pentru a se reorganiza si a trece in clandestinitate, in pofida infrangerilor militare majore in ultimii ani in Siria si Irak, insuccese care l-au lipsit de principalele sale surse de venit.Aceste fonduri au fost acumulate in decurs de trei ani, Statul Islamic exploatand intreaga parte de nord a Irakului si Siriei – un teritoriu bogat in petrol – ceea ce i-a adus aproximativ o suta de milioane de dolari pe an, dar mai ales produse agricole, cu 40% din productia de cereale din Irak si 80% din bumbacul sirian.Dar Statul Islamic a pus la punct o adevarata administratie prin racket, cu un minister numit Ghanima („”prada””, in limba araba). Jihadistii au confiscat pamanturile de la crestini, siiti si minoritarii yazidi, terenuri pe le-au dat cu chirie sustinatorilor lor. Timp de trei ani, aceasta le-a permis sa obtinuta venituri de peste un miliard si jumatate de euro.Respectivul „”minister pentru prada”” mai distribuie jihadistilor straini masini si case confiscate. De exemplu, sotia unuia dintre autorii atentatului de la sala de concerte Bataclan din Paris a primit un apartament gratuit in Mosul, unde nu platea nici apa, nici electricitatea, nici taxe.Totodata Statul Islamic percepea impozit la toate tranzactiile locale: comert, transport …