Tariceanu acuza manipulare pe Legile Justitiei: Forte oculte vor mentinerea puterii asupra statului

“Toate spaimele care au fost inoculate, toate manifestatiile care s-au desfasurat, ne punem acum intrebarea “de fapt de ce s-a facut aceasta manipulare pe Legile justitiei?”. Probabil ca sunt deranjate anumite zone, anumite structuri, anumite forte oculte care vor sa-si mentina ampriza de putere asupra statului roman pe deciziile cele mai importante, asa cum s-a intamplat in ultimii ani, cand de fapt zonele de putere sau oculte, care incet-incet au iesit la suprafata, erau cele care conducea Romania de facto, in dispretul institutiilor legitime si reprezentative. Aici sigur ca ma refer in primul rand la Parlament, la Guvern, iar Justitia, putem spune orice despre ea, si mai ales in zona procuraturii, dar numai ca de independenta nu puteam vorbi”, a declarat Tariceanu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Timisoara.El a adaugat ca a observat faptul ca mediul profesional, magistratii, au salutat adoptarea Legilor Justitiei de catre Parlamentul Romaniei si ca atunci cand au fost in procedura legislativa si ulterior supuse controlului Curtii Constitutionale nimeni nu a indicat “ca ar fi afectata independenta Justitiei sau lupta anticoruptie”.”Ceea ce am remarcat in ultima perioada, atata timp cat legile au fost in dezbatere la Parlament, am primit foarte multe semnale din partea mediului profesional, al magistratilor, care au salutat adoptarea acestor legi pentru ca ei considera ca de abia acum se va putea vorbi de o independenta a magistratilor. Acest lucru sigur ca ma bucura. Este necesar sa respectam cateva principii fundamentale, printre care cel al separatiei puterilor in stat. Sigur ca daca cu acest legi am putut sa contribuim la consolidarea acestui principiu, ma bucur foarte mult. Legile au trecut de Parlament, de controlul CCR si n-am vazut nimic care sa indice ca ar fi afectata independenta Justitiei sau lupta anticoruptie, dupa ce au fost readuse la Parlament si s-au integrat deciziile CCR, au fost votate de Senat, camera decizionala si sunt din nou facute sesizari la Curte din partea celor doua partide din Opozitie, PNL si USR. In acest fel ne apropiem cu pasi repezi de finalizarea legilor. Sigur, nu mai depinde de Parlament in momentul acesta, dar sper ca aceste etape sa fie parcurse cat mai repede, in asa fel incat legile sa poata ajunge la promulgare la presedinte, si ulterior promulgarii …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *