Tariceanu despre divort: „O speculatie fara nici un parfum de credibilitate”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

„O speculatie fara nici un parfum de credibilitate, o stire falsa, confectionata pentru a lovi in mine, in campanie electorala” venita din partea unor ziaristi ai caror „cititori sunt mai inteligenti decat ei” a reactionat pe propriul blog premierul Calin Popescu Tariceanu la adresa speculatiilor de presa legate de un iminent divort.

Premierul comenteaza pe blog „asa-zisa bomba de presa” a divortului si a unei presupuse relatii cu Ramona Badescu pe care o califica falsa, creata la comanda cuiva.

„Desigur, ma deranjeaza cand vad publicat un atac nefondat la adresa mea, doar pentru ca undeva a existat o „comanda”. De la patron, de la vreun amic sau inamic politic. Care vor sa aiba satisfactia de a lovi in primul-ministru. Sunt insa om politic si m-am obisnuit cu atacurile de campanie. Nu cred insa ca sotia mea, Ioana, si cei doi baieti, Mihai si Calin, ar trebui sa se obisnuiasca cu aceste atacuri murdare. Nu vad de ce membrii familiei mele ar trebui implicati in astfel de jocuri electorale”, scrie Tariceanu pe pagina blog-ului.

Premierul isi mai exprima dezamagirea ca stirea a aparut „intr-un ziar (n.red. – Academia Catavencu) care se pretinde de calitate” si care sustine ca este independent politic. „Dar pana la urma, o recunosc singuri: Cititorii lor sunt mai inteligenti decat ei!” conchide Tariceanu.

spot_img