Romanii care sunt actionari la SIF-uri in urma programelor de privatizare in masa si nu au alte venituri in afara de cele din dividendele cuvenite au primit instiintari de plata pentru contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) aferente dividendelor in cuantum de 44 de lei, potrivit Mediafax.
Persoanele care au devenit actionari la cele cinci Societati de Investitii Financiare (SIF) in urma privatizarii in masa au detineri foarte mici, existand circa 5,5 milioane de actionari carora le revine un dividend net in valoare de sub 5 lei, conform datelor SIF Moldova, transmise de Asociatia pentru Reformarea Sistemului de Impozite si Taxe (ARSIT).
„Pentru aceste dividende, indiferent la cat se cifreaza ele per actionar, SIF-urile au obligatia de a plati la buget impozitul pentru venituri, indiferent daca sumele respective sunt platite efectiv actionarilor sau nu. Actionarii, la randul lor, au de asemenea de achitat taxe in consecinta, indiferent daca si-au incasat sau nu dividendele”, arata ARSIT intr-un comunicat.
Fiscul a transmis Caselor de sanatate aceste informatii in 2013, iar actionarii pentru care venitul din dividende era venit unic au primit decizii de impunere din oficiu, expediate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), pentru CASS aferente acestor venituri.
Deciziile de impunere stabileau debite de plata, precum si dobanzi si penalitati pentru neplata acestora la timp.
„Asa se face ca un numar semnificativ de romani au de plata in 2013 un impozit de 44 lei, pentru o suma de cinci lei pe care posibil sa nu o fi incasat. In consecinta, ARSIT a trimis o scrisoare catre ANAF, sesizand aspectele mai sus mentionate si a solicitat anularea deciziilor de impunere din oficiu emise de Casele de Sanatate si reanalizarea acestora, precum si o modificare legislativa”, se mai spune in comunicat.
Organizatia a primit, pana la 10 octombrie, doar raspunsuri partiale din partea autoritatilor la solicitarile inaintate.
Taxe pe orice
Cea mai recenta inventie a Guvernului in materie de taxe a fost obligatia de plata a CASS pentru veniturile de chirii, cu incepere de la 1 ianuarie 2014.
De asemenea, proprietarii de terenuri care obtin venituri din arenda vor fi obligati sa plateasca contributii de sanatate in cuantum de 5,5%, la fel ca si cei care au venituri din chiria locuintelor.
Decizia Guvernului de a extinde la toate persoanele fizice plata contributiilor la asigurarile sociale de sanatate (CASS) de 5,5% pe chirii este o forma de crestere a cotei unice de impozitare si descurajeaza investitiile in constructii, au declarat intr-o pozitie comuna Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) si Fundatia Romanian Business Leaders (RBL).
Cele doua organizatii ale mediului de afaceri critica proiectul de ordonanta de urgenta initiat de Ministerul Finantelor Publice privind extinderea CASS la chirii si in cazul contribuabililor care deja platesc aceasta taxa din alte venituri, incepand cu anul 2014.
Un alt impozit care va intra in vigoare de la anul ii va afecta pe micii patroni. Impozitul forfetar va inlocui impozitul de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri. Spre exemplu, un restaurant mediu din Bucuresti va plati in jur de 4.000 euro pe an, o pensiune de pe Valea Prahovei aprox. 120 lei pe loc de cazare, iar un service auto ar putea plati circa 14.000 euro pe an.Noul impozit ii va forta pe multi dintre micii afaceristi sa isi inchida pravalia, va face discriminari arbitrare intre competitorii din aceeasi piata si va avea efecte negative asupra turismului romanesc, sunt de parere consultantii fiscali investigati de Realitatea.net.Micii patroni de chioscuri, baruri, terase, covrigarii si alte unitati de alimentatie vor fi cei mai defavorizati de noile metode de calcul. Acestia vor fi obligati sa scoata din buzunar cel putin 40% din suma pe care o vor plati cele mai mari si mai luxoase restaurante din zonele centrale ale …





