Teatrul din cartierul Militari, deschis oficial si fara sediu pe 24 mai 1990, sarbatoreste astazi succesul celor 18 ani plini cu spectacole de gest si pantomima, jucate in strada, in sala si la metrou.
„Masca”, singurul teatru de gest si pantomima din Romania, implineste asta zi 18 ani. S-a nascut din ambitia unor actori dezamagiti de teatrul de vorbe si a crescut tiptil, in primii cinci ani „un pic handicapat”, fara sediu si spatii de repetitii. Apoi a inceput sa prinda puteri, a fost miluit cu un spatiu de jucat arta pe muteste si lumea a inceput sa-l vada si sa-l aplaude mai des.
Acum, Teatrul Masca propova duieste cultura in cartierul Militari, unde, de trei ani, functioneaza intr-un sediu foarte modern. Cei patru actori temerari de la inceput s-au transformat intr-o echipa de 17 profesionisti, care stiu sa fie clovni, sa jongleze, sa danseze step, sa mearga pe catalige si sa faca pantomima, in peste 200 de spectacole in fiecare an, si in sala, si in strada, si la metrou.
„Pustiul asta, ?Masca?, isi doreste sa fie sanatos, sa poata juca, in continuare, alte mii de spectacole”, comprima regizorul Mihai Malaimare, directorul teatrului, dorintele teatrului la 18 ani.
Din subsol, in burghezie
Pe 24 mai 1990, „Masca” a debutat cu o conferinta de presa: Mihai Malaimare, Anca Dana Florea, Ana-Maria Paslaru si Sorin Dinculescu anuntau ca vor sa creasca un teatru altfel. „Ne-am infiintat oarecum handicapat, ceea ce aproape ne trimitea intr-o zona de teatru care urma sa se autodesfiinteze. Primii ani au fost incerti, nu ne baga nimeni in seama. Multi au sperat ca vom claca, dar nu s-a intamplat asa”, povesteste Malaimare cum a inceput „aventura”.
In primii ani au repetat pe la prieteni, prin poduri si subsoluri de imprumut. Prin ?95, dupa o greva la guvern, „Masca” a primit „gazduire oficiala” in spatiul fostului cinematograf Patria, o ruina de pe Bulevardul Uverturii, nr. 70-72. Cat timp au durat lucrarile pe santierul din Militari, spectacolele s-au jucat pe scena din Bucurestii Noi, un spatiu primit cu titlu de gratuitate de la Regia Autonoma de Transport Bucuresti.
In 2005 s-a inaugurat sediul de astazi al teatrului – cladirea moderna, cu amfiteatru in aer liber si parc pentru copii. Potrivit directorului, anul viitor, „Masca” va mai avea in curte o noua cladire, un restaurant, un minihotel, o sala de fitness si o biblioteca cu 50.000 de volume. „E important de urmarit si traseul nostru: de la un teatru aproape inexistent am ajuns la un teatru aproape burghez. Asta a fost insa si evolutia noastra, de la o piesa cu doi-trei actori, in strada, la spectacole cu marionete de patru metri inaltime”, puncteaza directorul.
„Suntem ca o biserica”
Singura institutie care a intrat in inima unui cartier bucurestean, „Masca” si-a luat in serios rolul de „apostol” al culturii. Pe langa spectacolele pe care le joaca, teatrul si-a pus in cap si o misiune sociala.
„Noi suntem ca o biserica, aici, in cartier. In curtea noastra, in parc, vin mamicile cu cei mici, in amfiteatru dam concerte cu muzica folk si populara, pentru cei mai in varsta, in salile noastre organizam ateliere de promovare a traditiilor”, explica Malaimare.
Si, chiar daca nu beneficiaza de campanii de promovare, teatrul a capatat interes in ochii publicului bucurestean: „In ultimii trei ani, cresterea e evidenta. Iar eu ma bazez doar pe biletul care se cumpara la casa, care imi asigura in mod clar un spectator fidel”.
E greu de spus insa cine ii aplauda pe cei de la „Masca”: unul e publicul care se opreste, intre statii, la metrou, sa vada gratis „Statuile” sau „Fior D?Amor in Bucuresci”, altul e cel care trece duminica prin parcuri, sa cante cu „Gardienii veseli”, si altul care aplauda „Intrusa”, de J.L. Borges, sau „Oglinda”, de V. Briusov.
