Tehnologia DVB-H le ia fata operatorilor de telefonie mobila

Standardul de televiziune mobila pe care autorita- tile doresc sa-l implementeze in tara noastra – DVB-H – in urmatorii ani este unul care va micsora costurile acestui serviciu. In prezent, in Romania, emisiunile anumitor televiziuni pot fi urmarite pe terminalele 3G (tehnologie de a treia generatie – n.r.) si sunt oferite de operatorii de telefonie mobila.
“Costurile sunt insa destul de mari, iar calitatea transmisiei nu este intotdeauna la cele mai bune standarde de calitate. Tehnologia DVB-H (Digital Video Broadcasting – Handheld) permite receptia in timp real, la un nivel de calitate superior emisiei posturilor TV, oferind posesorului de telefon mobil o experienta similara cu cea din fata televizorului, dar accesibila de oriunde”, ne-a comunicat Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI).
Pentru a folosi tehnologia DVB-H vor fi necesare telefoane noi, care nu exista deocamdata pe piata din Romania. Dupa unele informatii, nu exista in lume decat 4 modele compatibile. Aceste telefoane receptioneaza semnalul TV independent de cel al retelei de telefonie mobila in care func- tioneaza, gratie unui receptor special inclus.
Cu alte cuvine, operatorii care furnizeaza deja televiziune mobila prin intermediul propriilor retele – Orange si Vodafone – vor obtine profituri mai mici daca tehnologia este implementata. “Dupa trecerea la televiziunea digitala, statiile de televiziune din Romania vor putea pune la dispozitia posesorilor de telefon mobil serviciul de acces la programele lor, prin semnarea unor contracte cu furnizorii de telefonie mobila, ca si in prezent, dar transmisia semnalului TV se va face direct, pe alte frecvente decat cele destinate telefoniei, la o calitate mult mai buna si cu costuri mai mici”, ne-a declarat Dan Georgescu, presedintele ANRCTI.
Televiziunea mobila este o afacere care le aduce profit operatorilor mobili de la noi. Anumite programe pot fi vizualizate sau descarcate numai contra cost, la un pret stabilit de operator.
Operatorii mobili, ignorati la CeBIT
Dan Georgescu a anuntat, zilele trecute, la targul tehnologic CeBIT de la Hanovra, ca cel putin 10% dintre cei peste 20 de milioane de clienti ai operatorilor de comunicat ii mobile din Romania doresc sa vizioneze programe de televiziune pe propriile telefoane. Dupa cum a sunat acest anunt se putea intelege ca in Romania televiziunea mobila este inexistenta. Georgescu nu a pomenit faptul ca in Romania exista deja televiziune mobila, oferita de doi operatori prin intermediul tehnologiilor 3G si 2,5G (EDGE).
In prezent, Orange ofera 22 de posturi TV pe telefonul mobil, care pot fi vizionate in portalul Orange World. Si Vodafone ofera in portalul Vodafone Live! acces la 8 canale TV.
Pentru ca un utilizator al serviciilor de telefonie mobila sa poata vizualiza programe TV pe telefonul mobil in acest moment in Romania, acesta trebuie sa aiba un terminal care sa foloseasca fie tehnologie 2,5G (EDGE), fie 3G. Aceste standarde permit descarcarea si incarcarea de date, precum si navigarea, mult mai rapide pe internet sau servicii avansate precum videotelefonia. Trebuie precizat ca tehnologia EDGE, pe langa cea 3G, este disponibila numai in reteaua Orange Romania. Cu aproximativ 600 de lei poate fi achizitionat un telefon 3G decent. Un exemplu de astfel de terminal este Nokia 6233. Mai mult, pentru 400 de lei poate fi cumparat un Sagem my600x. Pentru a va bucura insa de performante ridicate, puteti opta si pentru telefoane mai scumpe. Un Nokia 95 costa in jur de 2.000 de lei. Pentru circa 900 de lei poate fi achizitionat un terminal Nokia N73. De asemenea, tineti cont si de autonomia bateriei telefonului, de microprocesor si memorie sau de marimea si tehnologia ecranului acestuia.