Traian Basescu, campion la rugaciuni electorale

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Politicienii PSD si PD-L s-au intrecut p?na si la rugaciuni. Ziua Adormirii Maicii Domnului nu a fost ratata de liderii coalitiei aflate la putere, care, la sf?rsitul saptam?nii trecute, au participat la tot felul de ceremonii, mai mult sau mai putin religioase. Campion a fost presedintele Traian Basescu. Mai iute de picior, cum il stim, el a participat la doua astfel de manifestari – s?mbata, in Oltenia, iar ieri, in Maramures. Liderul PSD, Mircea Geoana, si premierul Emil Boc au fost mai modesti si au onorat doar s?mbata cu prezenta slujba de la Manastirea Nicula. Spre deosebire de ei, liberalii sunt sfatuiti de liderul lor, Crin Antonescu, sa se preocupe mai mult de nevoile cetatenilor si s-o lase mai moale cu circul.

Din convingere sau doar din considerente pur electorale, politicienii nostri, cu precadere candidatii la alegerile prezidentiale din acest an, vor sa arate lumii cat sunt ei de evlaviosi si cum impartasesc credinta stramoseasca. Ziua Adormirii Maicii Domnului le-a dat ocazia democrat-liberalilor si social-democratilor sa se afiseze care mai de care la diferite lacasuri de cult, stiind ca vor fi mediatizati. Liberalii au fost mai moderati la astfel de ocazii, ba chiar au criticat prestatia adversarilor politici.
Liderul PSD, Mircea Geoana, premierul Emil Boc, ministrul educatiei, Ecaterina Andonescu, si alti liderasi locali ai ambelor partide au participat sambata la slujba religioasa oficiata la Manastirea Nicula de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Desi e vadit ca majoritatea lor sunt intr-o perpetua campanie electorala, politicienii au pus participarea lor pe seama credintei care ii mana. Premierul Emil Boc a spus ca „Manastirea Nicula este un loc special” si ca acolo se duce de ani de zile la sarbatori. El a refuzat sa faca declaratii politice, pentru ca nu era locul. „Declaratiile politice le facem acolo unde le este locul”.

Geoana se roaga si pe blog
Liderul PSD, Mircea Geoana, si-a pus chiar si pe blogul personal amanunte cu privire la vizita sa la Manastirea Nicula. El a apreciat pe blog ca „sarbatoarea de Sfanta Marie este cea mai frumoasa sarbatoare” si ca Manastirea Nicula de Jos „are ceva deosebit, specific ardelenesc”. El si-a postat tot acolo si un filmulet ce il arata cum se roaga la icoane.

Basescu si-a reactivat sloganul
Nici presedintele Traian Basescu nu putea sa rateze baile de multime aferente sarbatorii. El a participat sambata, impreuna cu sotia sa Maria, la slujba religioasa oficiata de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului la manastirea Tismana din judetul Gorj, iar ieri s-a deplasat la Prislop, in Maramures, unde a participat la o slujba, dar si la un spectacol cultural.
In cuvantul rostit in fata a peste 20.000 de credinciosi, presedintele Basescu a remarcat toleranta Bisericii Ortodoxe Romane de a agrea un cimitir militar in care se afla ingropati soldati din Primul si al Doilea Razboi Mondial.
Presedintele Romaniei a reamintit ca in cimitirul militar al manastirii Prislop sunt ingropati soldati romani, germani, maghiari, rusi, evrei si ucraineni, semn ca lacasul de cult a apreciat sacrificiul acestor oameni in cele mai dificile perioade ale istoriei.
Tot ieri, seful statului a participat la festivalul folcloric de la Prislop, unde si-a reactivat sloganul din campania electorala – „Sa traiti bine”. Tenta electorala a manifestarilor de ieri de la Prislop a fost evidentiata in discursul presedintelui Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Liviu Rusu, care a precizat ca manifestarea de la Prislop a fost cu atat mai importanta avand in vedere ca s-a intalnit biserica cu credinciosii si presedintele, toate aceste trei elemente trebuind sa fie impreuna.

Liberalii s-au saturat de circ
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sambata, la Brasov, ca, desi o campanie electorala trebuie sa prezinte o anumita doza de spectacol, aceasta nu se poate reduce la „un fel de circ” in care candidatii sa se transforme in niste „bufoni”, precum Basescu si Geoana.
„Eu, personal, cred ca in Romania nu mai merge asa, ci ca se poate si altfel. O campanie cred ca trebuie sa fie intr-o anumita masura un spectacol, dar nu se poate reduce la un fel de circ, nu ne putem transforma in niste bufoni sau milogi care sa distram niste oameni necajiti. Nu ne putem transforma in niste circari si sa fim ca Traian Basescu si Mircea Geoana si sa jucam in hore cand oamenii sunt disponibilizati si nu au un loc de munca. Oricat de riscant ar putea sa fie, noi nu ne permitem sa facem asa ceva”, a spus Antonescu.
Mesajul lui Antonescu catre liderii PNL din tara a fost acela ca acestia sa-si faca datoria corect in fruntea comunitatilor pe care le conduc.
„Nu vreau sa participe la aceste concursuri de confiscare a sarbatorilor traditionale si a sarbatorilor religioase, nu doresc sa cheltuiasca din bugetele locale pentru campanie si in acest fel sa se ocupe mai putin de problemele comunitatii. Cel mai bun mod de a ma sprijini este de a servi comunitatea”, a mai spus Crin Antonescu.

spot_img