Un deputat ALDE propune sa se infiinteze un Institut de Parlamentarism care sa fie finantat de stat

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Proiectul de lege depus de deputatul ALDE, la Senat, prevede infiintarea unui Institut de Politici Parlamentare, Parlamentarism si Proceduri Legislative, „for national stiintific, cu personalitate juridica, de drept public, sub conducerea Parlamentului Romaniei prin cele doua Birouri Permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor”, potrivit Mediafax.
Institutul ar urma sa reuneasca personalitati reprezentative din domeniul dreptului constitutional si public, ale stiintelor politico-administrative, sociologie politica, management public, de inalta competenta profesionala, cu experienta in activitatea de cercetare stiintifica ori in structurile de specialitate ale celor doua Camere ale Parlamentului sau care ocupa functii in administratia publica centrala sau in autoritatea judecatoreasca, precum si functionari publici parlamentari.
„Institutul are ca scop fundamentarea stiintifica si practica a solutiilor de perfectionare a organizarii si functionarii autoritatilor publice parlamentare si a institutiilor din subordinea lor, prezentand rapoarte de activitate trimestriale Parlamentului Romaniei, fiind responsabil si cu editarea Revistei de parlamentarism”, se arata in proiect.
Revista va fi mediatizata la nivelul aparatului de specialitate al celor doua Camere ale Parlamentului, precum si la nivelul senatorilor si deputatilor, prin grupurile parlamentare de care apartin.
Institutul de parlamentarism ar urma sa organizeze si cursuri de perfectionare pentru alesii locali si nationali, dar si pentru cei care doresc, in viitorul apropiat, sa ocupe o pozitie parlamentara (senator sau deputat) sau o functie publica parlamentara (de executie sau de conducere), potrivit proiectului de lege.
„Cheltuielile curente si de capital ale Institutului se finanteaza din venituri proprii si din subventii de la bugetul de stat. Subventiile de la bugetul de stat vor fi acordate incepand cu data de 1 ianuarie 2019”, se arata in proiectul depus de deputatul ALDE.
Salarizarea personalului aparatului de lucru al Institutului, care are calitatea de functionar public, se va face potrivit dispozitiilor Legii nr. 7/2006 privind Statutul Functionarului Public Parlamentar.
Statul de personal, structura posturilor pe directii, servicii si fisa postului se aproba prin decizie a consiliului stiintific, conform proiectului de lege, in timp ce structura organizatorica si numarul maxim de posturi din aparatul de lucru al Institutului se aproba prin hotarare a Birourilor Permanente Reunite.
Conducerea Institutului ar urma sa fie asigura de: adunarea generala, consiliul stiintific si secretarul general, vicepresedinti si presedinte.
Numarul de membri in consiliul stiintific se stabileste prin regulamentul propriu de organizare si functionare al Institutului, iar alegerea consiliului stiintific este validata de Senat si Camera Deputatilor, iar rapoartele trimestriale de activitate ale Institutului se analizeaza de catre comisiile parlamentare de specialitate, care informeaza plenul fiecarei Camere a Parlamentului.
Secretarul General are calitatea de functionar public parlamentar, numit de catre Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului, pe un mandat de 6 ani, fara drept de reinnoire pentru inca un mandat.
Secretarul General, la fel ca si directorii sau sefii serviciilor de functionare ale Institutului, provine din randul functionarilor publici parlamentari ai Senatului si Camerei Deputatilor, cu o vechime de cel putin 10 ani intr-o functie publica parlamentara sau cel putin 15 ani intr-o functie asimilata dintr-o institutie sau autoritate publica centrala.
Presedintele si vicepresedintii Institutului sunt propusi de catre Birourile Permanente Reunite ale celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei si votati de catre Plenul Reunit al Senatului si Camerei Deputatilor.
Presedintele este ales pentru un mandat de 5 ani si poate fi reales pentru cel mult inca un mandat. Are calitatea de ordonator principal de credite si trebuie sa aiba …

spot_img