Un reporter de la ?Jurnalul National? ii scria SMS-uri lui Cioaca de pe telefonul Elodiei

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Dupa ce a primit intreaga corespondenta a Elodiei Ghinescu, pe care a publicat-o in serial, o jurnalista de la „Jurnalul National” este acuzata, astazi, de avocatii lui Cristian Cioaca, suspectul numarul 1 al Parchetului in dosarul de omor, ca a incercat sa-l duca pe politist pe piste false in legatura cu faptul ca sotia sa traieste. Ambii avocati ai lui Cioaca, atat Florentin Sorescu, cat si Maria Vasii, au confirmat, pentru „Gardianul”, ca, incepand de acum o luna, de pe numarul de Zapp al Elodiei Ghinescu au fost transmise mesaje pe telefonul lui Cioaca pentru a-i crea acestuia impresia gresita ca, astfel, Elodia isi pregateste apararea in pragul iminentului proces de divort ce incepe saptamana aceasta, la Brasov.

„Suntem in fata unui demers jurnalistic exagerat. Acum o luna, s-au trimis mesaje de pe fostul numar de Zapp apartinand Elodiei Ghinescu pe noul numar de mobil al clientului meu, Cristian Cioaca, numar de telefon pe care il au doar cateva persoane foarte apropiate”, a declarat, ieri, pentru „Gardianul”, avocatul Florentin Sorescu. Mesajele veneau de pe numarul 0788.858.544, unul dintre cele doua abonamente pe care Elodia Ghinescu le detinea in momentul disparitiei si care, acum, a fost folosit de Adriana Oprea Popescu, reporter la „Jurnalul National”, unul dintre ziaristii care, potrivit afirmatiilor avocatului, s-a apropiat foarte mult de familia lui Cristian Cioaca, in special de sora acestuia, Ana Maria Ene. Pentru a fi convingator, Sorescu ne-a expediat trei mesaje, din totalul celor de peste 20, pe care jurnalista i le-a trimis lui Cristian Cioaca.

Mesaje misterioase

„Am parasit domiciliul conjugal, Kiki? De ce nu-mi spui si cum? Si unde m-ai dus?”. Un al doilea SMS are urmatorul cuprins: „Ma strigai pe nume, dar eu nu mai puteam sa-ti raspund. Iti amintesti, Kiki, cat de speriat erai?”. In fine, ultimul exemplu de mesaj transmis de reporterita suna astfel: „Te vad si te aud. Stiu tot ce faci si cu cine. Dar tu nu ma mai poti atinge?”. „Continutul acestor mesaje nu m-a convins niciodata ca ele ar fi fost transmise de Elodia Ghinescu. Imi era clar ca cineva vrea sa-l transpuna pe clientul meu in momentul comiterii presupusei infractiuni (?) N-am realizat cine poate fi insa persoana care facea astfel de glume. Am realizat, la un moment dat, ca jurnalista in cauza insista sa faca interviuri exact pe o anumita tema ce reiesea din continutul mesajelor”, ne-a declarat avocatul Florentin Sorescu.

Nu raspunde nimeni pe numarul de Zapp

Intrebat cum isi explica faptul ca un reporter ar fi putut intra in posesia numarului de Zapp al Elodiei Ghinescu, avocatul Sorescu a declarat ca „in mod normal, nu ar fi avut cum sa faca acest lucru”. Pe de alta parte, surse din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, autoritate care a fost sesizata imediat de catre Cristian Cioaca, sustin ca acest lucru nu este imposibil. „Abonamentul in cauza a fost inchis dupa un timp de la disparitia Elodiei Ghinescu. El a fost, ulterior, distribuit unui alt abonat. Este foarte posibil ca acest abonat nou sa fie chiar un reporter”, au precizat sursele citate. Pe de alta parte, sustine avocatul politistului Cioaca, ramane intrebarea cum de a intrat reporterita in posesia numarului de telefon al lui Cioaca, numar pe care acesta il foloseste de putin timp si pe care il stiu doar cateva persoane, „insa nu si ziarista respectiva”. „Clientul meu mi-a spus, in urma cu doua zile, ca isi aminteste ca a apelat-o la un moment dat pe ziarista. Insa nu-si mai aduce aminte clar daca apelul a fost dat de pe noul numar sau de pe un alt telefon”, a adaugat Florentin Sorescu.
Aparatorul lui Cristian Cioaca sustine ca a apelat, el insusi, pe numarul de telefon Zapp, dar ca nu a raspuns nimeni. „Am scris cateva mesaje, pe care le-am expediat catre numarul de Zapp, pentru a-i demonstra expeditorului ca stiu ca nu este Elodia”, a precizat Sorescu. Ulterior, acesta sustine ca insesi reporterita in cauza le-a aratat mesajele si a recunoscut ca ea le-a trimis. „Este ciudat, mai ales ca Cristian Cioaca intentiona sa includa aceste mesaje ca probe in dosarul de divort pe care l-a intentat Elodiei Ghinescu. Eu nu am fost de acord sa-l reprezint in acest dosar si nici nu am fost de acord sa se foloseasca drept mijloace de proba astfel de mesaje”, sustine Florentin Sorescu.

?A lovit in sora lui Cioaca, nu in politist?

„Nu excludem posibilitatea ca darurile si ceasul de Craciun sa fi venit de la aceeasi sursa”, a mai declarat Florentin Sorescu. Initial, avocatii lui Cristian Cioaca au refuzat sa ne ofere numele ziaristei care a transmis mesajele. S-au rezumat doar la a preciza ca persoana in cauza s-a apropiat foarte mult de familia lui Cristian Cioaca si ca a devenit o confidenta a surorii acestuia, Ana Maria Ene. Totusi, prin mijloace specifice, reporterii ziarului „Gardianul” au aflat ca aceasta se numeste Adriana Oprea Popescu. Acest fapt i-a determinat pe cei doi avocati sa recunoasca faptul ca aceasta este jurnalista. Intrebat daca reporterita va nega in viitor ca ea este cea care ii scria SMS-uri lui Cioaca de pe telefonul Elodiei, acesta ne-a declarat: „Nu, nu o sa nege, nu o sa nege! A lovit in sora lui Cioaca, si nu in politist”.

spot_imgspot_img