de Mihaela Kloos-Ilea, povestisasesti.com
Gerhard, Geri cum ii spun prietenii, urca?rasufland greu?pe randul cel mai de sus din tribuna. De aici vede bine si nu incurca pe nimeni. El insusi e inalt si elegant ca o barza. L-am tinut de bratul uscativ, tremurand, cu pielea subtire si calda ca o foaie de ceara. M-am asezat pentru cateva clipe langa el. E inca devreme.
Geri are 74 de ani, e?nascut la Cisnadioara, dar locuieste la Nürnberg. Jumatate de viata a trait acasa, jumatate in Germania. Tot acasa. N-a mai fost in Romania din „98. Dupa Revolutie s-a intors an de an, a fost si el sas de vara, zice pufnind ironic, dar acum nu mai are la cine merge si se simte prea batran.?E?insa la curent cu toate stirile. Cand vorbeste romaneste, are accent nemtesc. Cand vorbeste saseste sau germana, presara cate o injuratura in romaneste, dar imediat se scuza cu galanterie. Germana e prea saraca pentru a exprima emotiile puternice, nemtii nu stiu de-astea. Il asaltez cu intrebari, la care imi raspunde rabdator, sacadat si apasat. Am uneori impresia ca nu aude bine si dau sa repet intrebarea, dar vad ca, de fapt, rataceste cu gandul te miri prin ce cotloane de unde coboara apoi intarziat.
Astazi, in duminica de Rusalii, a venit iar la Dinkelsbühl sa vada marea parada. Desi pentru mine e a doua oara cand sunt aici, iar el a pierdut sirul intalnirilor la care a participat, am impresia ca nici lui nu-i vine a crede ce vede. Cu o batista apretata, isi sterge boabele de sudoare ce-i mijesc de sub palarie si ochii care-i curg mereu. De la soare. Isi infinge apoi mainile in genunchi si incepe a-si framanta durerea ca pe un aluat de neuitare:
– Na ja, ce-am fost si ce-am ajuns!
– Ce-ati ajuns? ma trezesc eu intreband cinic.
Nu raspunde. Da din cap si clipeste tot mai des in timp ce privirea ii planeaza peste multime. Apoi incepe. Cuvintele lui sunt uneori ca o boare calda din odaia bunicilor, alteori ca un bici ce rupe in carne vie. Cu o mana loveste, cu alta alina.
Pentru Geri, ca pentru multi sasi, frumusetea acelui tainic acasa s-a vestejit in amintire si a devenit grea ca plumbul. Multi ar povesti nerabdatori, ca sa-si ia de pe inima niste pietre adunate cu trecerea timpului. Mormane de balast ce se vor narui intr-o buna zi si se vor face una cu pamantul. E o poveste disonanta cu personaje reale, pe care Geri o mladia ca sa exprime mai multe suflete. Dregandu-si glasul, Geri suna atoatestiutor si sarcastic ca un carturar. „Unii zic ca asta e doar istoria lor. E de fapt a noastra, a tuturor…asta nu intelege inca nimeni, pacat!” Il ascultam in parte, in parte reluam in minte cele petrecute in zilele trecute, in toate intalnirile cu sasii… El povestea neintrerupt, strangand din dinti si inspirand prelung, in parte aici, in parte retraind o poveste niciodata spusa sincer si direct, pana la capat. Uneori povestea bland si senin ca un arhanghel, alteori scuipa cuvintele ca pe o miere care s-a zaharisit.
Aici nu e fantezie, e viata. Inca e viata.
Este a treia zi a intalnirii sasilor de pretutindeni, care se tine anual la Dinkelsbühl, in Germania. In Romania au mai ramas aproximativ 15.000 de sasi, in Germania locuiesc peste 250.000. La peste 1.500 de kilometri de Transilvania, in Dinkelsbühl, se intalnesc timp de patru zile peste 20.000 de sasi. Punctul culminant al evenimentului este parada portului traditional sasesc, care are loc intotdeauna in duminca de Rusalii. In cifre, parada inseamna 100 de grupuri, adica 2.700 de sasi care defileaza purtand falosi Trachtul, costumul de sarbatoare specific, reprezentand locul natal din Transilvania. Ca un Oktoberfest de amploare, in urma intalnirii sasilor s-ar putea face an de an niste infografice simpatice: cati participanti, cate evenimente, cata bere se bea, cata tuica, cati mici se mananca. In emotii, poate fi doar aproximata.
Acum suntem la Dinkelsbühl, la 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului si a comunismului in Romania, la 64 de ani de la prima intalnire a sasilor din Germania. Se implinesc 70 de ani de la evacuarea sasilor din Nordul Transilvaniei. O istorie pe care eu, noi, o stim?vag sau gresit din carti, dar multi dintre cei prezenti au trait-o. Fiecare dintre aceste episoade a sapat rani in destinul unui popor mic, a mutilat istoria mare si sute de mii de istorii personale.
Desi e de-abia noua dimineata, e deja foarte cald. Se anunta o zi torida, cum nu se intampla sa fie prea des prin partile astea. Nici o adiere de vant. Emotiile se ridica in valuri peste oras ca o adiere densa, vascoasa. Agitatia, bucuria, nerabdarea capata substanta, sunt roiuri vizibile peste furnicarul de oameni care se aduna deja cu miile pe artera principala a burgului. Nostalgia este cupola sub care se aduna vartejul de sentimente trait astazi. Fiecare moment al vietii sasilor adunati aici, ca si a celor care au ramas acasa, este un continuu exercitiu de dor.
In timp ce-mi povesteste, in ochii lui Geri citesc ce am vazut atat de des in ochii sasilor: multa, dureroasa nostalgie. Nostalgia e un sentiment straniu si vulgar, este amintirea si durerea fericirii pierdute. La sasi, nostalgia este un viciu,?o longitudine a?tarii,?carata in spate de cei care traiesc cu povara dorului in ei.?Nu se poate sa vorbesti despre nostalgie, fara sa aluneci in sentimentalism. E riscul cel mai mare cand scriu acum, linistit si energic, despre ce am trait la Dinkelsbühl,?intr-o zi care?arata profetic destinul unui intreg popor. Adesea, momentele de acum evoca amintiri, iar amintirile aluneca spre tot soiul de divagatii in care m-au condus de mana Geri si toti cei cu care am vorbit in zilele precedente. Prieteni, scriitori, personalitati si foarte multi necunoscuti. Sasi anonimi, din viata lor anonima in Germania. Desi raman straini, intr-un loc care nu le apartine, sasii sunt astazi impreuna, intre ai lor. Vremelnica, desarta bucurie! In curand, cand se va termina editia de anul acesta, vor?conduce iar spre casele lor, fiecare retras in cochilia lui, sub cuvertura aparentei unde?se cuibaresc?rutina, singuratatea si memoria. Mai bine decat oricare altii, sasii stiu ca memoria e un labirint in care stau la panda minotauri.
In mai bine de o ora incepe parada.
Stii ce-i culmea? Ca toti ne dau de ceasul mortii, dar uita-te la copilutii astia de tata! I-o luat mama lor si i-o imbracat in costume sasesti, mici si dichisite, de parca-s papusi. Ăstia spera ca peste cincizeci de ani copii astia or veni iara la intalnire. Cine poate sti?
Costumul este cel mai evident mod prin care sasii isi exprima apartenenta la comunitate si intra in atmosfera de sarbatoare. Cum faceau odinioara in fiecare zi de sarbatoare, cand se adunau la dans sub teiul de langa biserica. In Transilvania. La mii de kilometri distanta, sasii sunt constienti de valoarea identitatii lor etnice si vor neaparat sa o transmita mai departe, chiar si (sau mai ales) in contextul vietii lor germane, multiculturale, de astazi.
Sasii au fost o minoritate etnica in Romania, dar nu au devenit germani nici in Germania. Asa-zisa re-patriere initiata de statul german inca din timpul comunismului, in fapt o vanzare in care s-a negociat ca la targ fiecare cap de?sas, nu a?insemnat o regasire, ci tocmai pierderea patriei, cea mai mare trauma pe care a trait-o comunitatea, dupa deportare.?In urma lor,?peisajul satelor sasesti din Transilvania a?ramas de izbeliste, un cimitir al?randuielii de odinioara. In Germania, au urmat mai bine de doua decenii de pendulare intre doua spatii, un exercitiu obositor de acomodare si in acelasi timp rezistenta la schimbare, la asimilare.
Orasul sasilor din Germania
In fiecare an, de Rusalii, Dinkelsbühlul se transforma dintr-un linistit burg nemtesc intr-un orasel al sasilor, luat cu asalt de fanfare si petreceri, de fum de mici, gratare?si aroma dulce de Baumstriezel (Kürtoskalács).? Poate ca sasii se intalnesc la Dinkelsbühl pentru ca aici se simt „ca acasa”. Un spectacol al disimularii. De fapt, cumva paradoxal, exact asta sarbatoresc la Dinkelsbühl, in Germania: casa, comunitatea, patria. O patrie care dincolo de granite inseamna identitatea in care alege sa locuiasca fiecare.
Bine ati venit, orasul va apartine!, spunea ieri primarul Hammer la festivitatea de deschidere. Dintre toate orasele pitoresti ale Germaniei, Dinkelsbühlul e alegerea ideala pentru intalnirea sasilor, asa cum numai Transilvania putea fi mai fireasca. Cu aerul sau medieval, Dinkelsbühlul e curtenitor si romantic ca o serenada din vremea trubadurilor. Farmecul sau medieval rezoneaza cu amintirea bisericilor-cetati din Transilvania natala. Situat intre Bavaria si Baden-Württemberg, cele doua landuri unde sasii sunt numerosi, Dinkelsbühlul pune la dispozitie o infrastructura turistica adecvata pentru a gazdui un eveniment care in doar patru zile ii dubleaza populatia. Deloc intamplator, din 2001, Dinkelsbühlul?este oras infratit cu Sighisoara.
Traditia?sarbatorilor sasilor transilvaneni a?inceput?la Dinkelsbühl in 1951, imediat dupa ce primii sasi din Transilvania au ajuns in Germania, in urma Razboiului si deportarilor. De la 25 mai 1985, intre?oras si Asociatia Sasilor Transilvaneni din Germania exista un strans acord de parteneriat. Iar in 1997, orasul a fost distins de catre?statul german cu o placheta de aur pentru strategiile de integrare a „repatriatilor” (Aussiedler) – sasii transilvaneni.
Corespondentul din Romania al intalnirii de aici ar fi intalnirea sasilor?care se organiza in fiecare toamna la?Biertan, iar, mai recent, mutata intr-o locatie diferita in fiecare an. Dupa Sibiu, Bistrita, Sighisoara, anul acesta a fost randul Sebesului sa gazduiasca cel mai important eveniment al comunitatii.
In 2012, la Dinkelsbühl s-a inregistrat o participare record in istoria acestei sarbatori, cu 28.000 de sasi din toate colturile lumii. La intalnirile din Romania, numarul participantilor de-abia daca trece de 1.000.
Editia de anul acesta a Intalnirii de la Dinkelsbühl se desfasoara sub motoul Heimat ohne Grenzen/Patrie fara granite. Heimat inseamna patrie, tara sau loc natal si deriva din Heim, adica acasa, camin, domiciliu. Nu intotdeauna cele doua se suprapun. Toponimia reala nu e congruenta cu geografia simbolica pe care ne-o reconfiguram interior pe o harta a sufletului. De cate feluri sunt granitele? Le avem pe cele administrative, intre tari si regiuni, le avem pe cele invizibile, dintre noi, ce tin de mentalitate si de comportamentul social, avem propriile noastre granite interioare.
„Heimat ohne Grenzen – Quatsch! Ich habe nur Grenzen ohne Heimat! / patrie fara granite – aiurea! Eu am numai granite fara patrie! Acasa nu m-au vrut, aici sunt frunza-n vant”, imi spunea Manfred, unul dintre sasii pe care i-am intalnit ieri la coada, la Baumstriezel. Vesel, glumet, cu ochii sclipind a tuica de prune asortata cu arsita de afara, mi se pare ca?exprima intr-o doara sentimentul dezradacinarii?pe care il cunosc multi. Si totusi, si el, si mii asemenea petrec astazi la Dinkelsbühl.
E deja 9:30. Revarsare de lumina pe Kaiserwetter cum niciodata nu a fost de Rusalii in Germania.
– Trebuie ca Dumnezeu o fi si el sas, zicea Geri mai devreme.
– Mai stii, poate-i place si slanina!
Geri se uita la cer de parca si-ar catapulta ochii peste dealuri si peste lumi, pana departe-n Cisnadioara lui.
Deja toata lumea cauta un loc la umbra. Pe artera principala a orasului freamatul creste continuu. Fiecare cauta cel mai bun loc de unde sa observe parada, cel mai bun unghi pentru fotografii. E un dute-vino din care se striga mereu nume si se saluta peste multime. Oameni din trecut, chipuri deslusite instant din negura amintirilor se reintalnesc peste ani. In toate zarile orasului se inalta fumul micilor si glasuri vesele ce te fac sa te simti ca intr-o piata aglomerata din Transilvania. Miroase dulceag-amarui a bere, tuica, arsita si dor.
Conform programului, mai este exact o ora pana la inceperea paradei. Ca si anul trecut, mii de oameni au venit astazi de departe – din Germania, Austria, chiar din Canada si Statele Unite si, bineinteles, din Transilvania – pentru o zi de sarbatoare unica. Azi sunt ei, intre ai lor, impartasind acelasi trecut, aceleasi amintiri, aceleasi sperante. Fara masti, fara disimulare, fara a fi stingheri intr-o lume straina. Duminica de Rusalii inseamna la Dinkelsbühl in primul rand?parada portului sasesc, singura ocazie in care poate fi admirata diversitatea portului, in toata splendoarea lui.
Odinioara, in ceasuri de iarna, maini dibace de Omama au cusut straie sfinte care au fost purtate la atatea ocazii fericite acasa. Oameni veseli si oameni tristi, sasi ocosi si buni ca painea calda, sasoaice durdulii, sobre si sfatoase ca doamna careia nu-i mai tace gura de langa mine. Nu banuia Omama ca paunii, vulturii si lalelele ei vor deveni in timp hieroglife de nedescifrat in Germania.
Necunoscuti, dar nu disparuti
– Cine din Romania are habar de ce sa-ntampla aici?, se-ntreaba Geri privind multimea. Vin in tot anu” de la emisiunea germana, dar in rest… nu intereseaza pe nimeni. Altele-s problemele acolo.
Vorbele lui Geri intind o punte stravezie de dor si drag pana acasa, in satele de la noi. Stiu ca ce spune el e de fapt vocea a mii si mii de sasi plecati. O voce care nu mai razbate pana in Romania, ci ramane suspendata inainte de a fi rostita, sugrumata in gat.
Zilele trecute am asistat aici la numeroase lansari de carte, mese rotunde si conferinte pe teme privind relatia cu tara de origine si cea de domiciliu, traumele trecutului, nelinistea prezentului si nesiguranta viitorului. Cele patru zile de sarbatoare aduc la Dinkelsbühl o efervescenta fantastica, care nu-si gaseste ecou in Romania. Este o cu totul alta fata a comunitatii sasilor, pe care noi nici macar nu o banuim. Zilele astea, la Dinkelsbühl?se inghesuie pe stradutele orasului?mai multi sasi decat in toata Transilvania de astazi la un loc. Inca o jumatate de ora pana la parada. Locul unde se aranjeaza participantii e un furnicar de costume si emotii.
Ubi sunt, ubi nunc?
Sasii au fost intotdeauna un grup foarte bine definit identitar. Toate elementele care ii contureaza puternic ca etnie, precum religia, limba, obiceiurile, indeletnicirile, un anumit fel de a fi si de a randui gospodaria si comunitatea, au ramas intacte in sutele de ani in Transilvania dar, in mod foarte interesant, unele nu s-au diluat nici in Germania. Fie atunci cand in localitatile din Transilvania au devenit o minoritate, fie in Germania unde „melting pot”-ul cosmopolit ameninta sa-i absoarba, sasii au ramas un conglomerat distinct, bine inchegat. Cazul lor este deosebit de interesant pentru ca schimbarile politice i-au pus in situatia de a-si contura si reconsidera mereu relationarea dintre identitatea etnica si identitatea nationala.
Desi in Germania, sasii, Aussiedler-ii, au particularitatea de a fi intr-o anumita masura in acelasi timp germani si imigranti, mentinerea etnicitatii lor a ramas o misiune a fiecarui membru al grupului. Sasii nu s-au romanizat in Transilvania si nu s-au germanizat in Germania decat prin exceptii, de multe ori dezaprobate intre ai lor.
Noi am ramas Sachsen, nu am devenit Deutschen. Numai unii se cred peste noapte mai nemti decat nemtii, zice Geri mandru si carcotas. Nu stiu daca l-ai auzit ieri pe Hans Bergel, scriitorul, vorbind despre sasi. Bergel zice ca noi suntem asa, un fel de struto-camila, nici romani, nici nemti. Sasul e un homo transilvanus modelat din aluatul locului si al oamenilor cu care a trait in Transilvania. Asta se vede cel mai bine cand ne dam cap in cap cu cate un neamt si vedem ca nu ne potrivim nicicum. Unii s-or umplut de cucuie, altii nu pun la suflet. Pai cum sa fim la fel, sasu nu-i nici de-a astora, n-a fost nici de-a alora.
Studiind particularitatile migratiei germanilor din Europa Centrala si de Est in Germania, Rogers Brubaker vorbeste despre ethnic unmixing. Un articol aparut in Der Speigel 34/1988, in plin proces de emigrare, arata insa si reversul medaliei: problemele intampinate de etnicii germani veniti din Transilvania la stabilirea in Germania, ciocnirea dintre identitatea etnica si cea nationala, problemele de integrare a celor peste 200.000 de sasi si felul in care ceilalti, nemtii, ii priveau pe etnicii din Est.
In ce priveste prezentul, in interiorul comunitatilor sasesti din Transilvania, Germania, Austria, Canada, SUA etc., se simte foarte acut presiunea unui sfarsit de generatie. De aici resentimente, frustrare, tensiuni, incertitudine. Sasii care au plecat acum zeci de ani din Transilvania se intreaba in ce masura copiii, nepotii lor vor mai pastra vie cultura si sentimentul de apartenenta la comunitate. Daca peste treizeci sau cincizeci de ani, copiii lor vor mai participa la traditionala intalnire de la Dinkelsbühl.
In Germania, avem pe de o parte sasii in varsta, prizonieri intr-o varsta de aur transilvana, refugiati in trecutul nostalgic al unui Siebenbürgen, süße Heimat. Ca si in Transilvania, multi sasi din Germania cred ca odata cu cei varstnici acum, cultura si comunitatea sasilor se va stinge. Ca Irene din Calatorie intr-un picior a Hertei Müller, multi traiesc intr-un fel de no man”s land, plecati in plina dictatura din „cealalta taraa”, in tara de adoptie, in care se vor simti intotdeauna alienati. Acestia sunt frecvent sasii care au simtit plecarea din locurile natale ca pe o amputare, nu a fost o repatriere peste secole, ci o pierdere a casei. Migratia lor nu a fost atunci o miscare de punere in legatura a doua societati, ci o scindare. De altfel, putini dintre sasii transilvaneni si-au mai pastrat cetatenia romana. Ruptura a fost atenuata dupa 1990, cand libertatea circulatiei ii readuce pe unii inapoi, in vizita, „sasii de vara”, iar in altele cazuri, iluzoriu sau concret, dar tot mai frecvent, se pune problema intoarcerii.
Multi dintre copiii si nepotii veniti in Germania la varste fragede sau nascuti aici, nu au invatat saseste, nu au atasament fata de Romania, o tara aproape exotica pe care nu au vazut-o poate niciodata sau au vizitat-o ca simpli turisti; nu se identifica cu grupul etnic, cu obiceiurile si mentalitatea lui, sunt distanti, chiar reticenti fata de tot ce inseamna traditie, cultura, mostenire spirituala a generatiilor dinaintea lor. La nivel global, cand se vorbeste despre mobilitatea de astazi, definirea identitatii etnice este o problema acuta, mai ales in randul adolescentilor.
Pe de alta parte, aceasta viziune sumbra e contrabalansata de sutele de tineri care iau parte la intalnirea anuala de la Dinkelsbühl. Numarul impresionant de tineri prezenti in 2013, dar si in anii trecuti, arata ca, totusi, exista o continuitate, prin urmare si speranta.?Admirabile sunt si exemplele de tineri nascuti in Germania in familii de sasi care vorbesc chiar si saseste, se implica in actiuni de voluntariat si au un atasament fata de locurile natale ale familiei lor. Si in Transilvania se regasesc aceste doua polaritati, cu observatia personala ca aici tinerii sasi sunt mai putini numeric si mai putin activi ori vizibili decat cei din Germania, tocmai pentru …
