UPDATE 14.20:?Sindicalistii, nemultumiti de noua ordonanta privind salarizarea bugetarilor
UPDATE 12.11:?Ministrul Muncii, Dragos Pislaru, a vorbit, intr-o conferinta de presa, la Palatul Victoria,?despre „restartarea, reinceperea” unui dialog, cu privire la salarizarea bugetarilor.
Ministrul a explicat ca „in noua abordare” ei au propus partenerilor sociali sa se concentreze pe salariile de baza si nu despre indemnizatii. Pislaru a mai declarat ca, spre deosebire de propunerile anterioare, ordonanta recunoaste capacitatea bugetara si faptul ca nu pot fi rezolvate „toate inechitatile din sistem”.
Astfel, ministrul a precizat ca o solutie ar fi „concentrarea solutiilor” pe domeniile unde sunt probleme, asta insemnand „decomprimarea” bazei de bugetari cu salariu minim pe economie, astfel incat cei cu salarii mai mici sa „ii prinda din urma pe cei cu salarii mai mari”.
Dragos Pislaru a mai explicat ca nu e vorba doar de „cei de la baza”, cu studii medii, ci si de zona de intrare in sistem, cu studii superioare.
„Este foarte important sa intelegem ca cei ce nu vor fi vizati direct prin ordonanta vor fi inclusi in proiectul de lege”, a mai spus ministrul Muncii.
Totodata, Pislaru a mai spus ca noua ordonanta privind salariile bugetarilor ar putea fi elaborata, impreuna cu partenerii sociali, pana pe 15 mai, lansata timp de doua saptamani in dezbatere publica si adoptata de Executiv la 1 iunie.
„Undeva in trei saptamani incercam sa venim cu acest proiect. Exista vehiculata data de 15 mai ca o data in care sa putem scoate spre dezbatere publica un nou proiect; pana atunci, nu putem vorbi de vreun alt proiect. (…) Pe 15 mai vom avea un proces care va fi incheiat si atunci, evident, cu toata lumea putem sa intram in dezbatere publica. (…) Cele doua saptamani pe care le-am propus, deci de pe 15 pana pe 30 mai, dezbatere publica, pentru ca sa incercam, ca tinta, sa ne incadram, la sase luni inainte de alegerile generale, deci 1 iunie, care este o zi de miercuri, sa putem avea poate adoptarea in regim de urgenta a unui proiect legislativ sau alte lucruri pe care le putem constata impreuna cu partenerii sociali ca sunt rezultatul acestui demers pe care il incepem de luni incolo”, a spus Pislaru la Palatul Victoria.?UPDATE 10.50:?Premierul Dacian Ciolos a anuntat, vineri dimineata, ca Guvernul reia?procesul de elaborare a Ordonantei de Urgenta?pentru salarizarea bugetarilor, informeaza Mediafax.
Citeste si:?Guvernul reia proiectul salarizarii bugetarilor, cu accent asupra functiilor de la baza ierarhiei
UPDATE 10.00:?Ordonanta privind salarizarea bugetarilor prevede ca salariile mici din sistem vor creste primele, a declarat ministrul Muncii, Dragos Pislaru, la Digi24.
„Nu discutam despre un proiect. Discutam o nota de principii legata de continutul potential al ordonantei de urgenta, de procesul de derulare si de calendar. Indiferent ce gandesc eu sau un alt membru al Guvernului, deciziile se vor lua in cadrul Consiliului National Tripartit”, a spus ministrul Muncii, Dragos Pislaru.
„Haideti sa ne concentram in ordonanta aceasta sa crestem mai intai salariile celor care au salariile cele mai mici din sistem, intre 1.250 si 2.000 si ceva, urmand ca prin proiectul de lege, pe care il vom lansa in dezbatere, sa facem echitate in sistem si pentru cei care sunt deasupra acestei baze. In loc sa misc toata grila gradual in 4-5 ani, incep cu baza si apoi cu salariile medii, si apoi cu salariile inalte. Asta e logica pe care o propunem de dezbatut in Consiliului National Tripartit. Eu sunt un om al cifrelor. Intotdeauna am lucrat suflecandu-mi manecile”, a adaugat ministrul.
El a aratat ca sunt 400.000-500.000 de oameni din sistemul bugetar care pot beneficia de acest lucru.
Presedintii de sindicate considera ca trebuie facute corectii pentru anumite zone din sectorul bugetar, dar trebuie luate decizii politice pentru acest lucru.?Acestia spun ca nu vor sustine?aceasta initiativa a Guvernului.
––––-
Diferentele dintre salariile bugetarilor vor fi diminuate?treptat, pana in 2020 – 2021, potrivit noii ordonante privind salarizarea bugetarilor, pregatita de Executiv, sub coordonarea ministrului Muncii, Dragos Pislaru, au declarat surse guvernamentale?pentru Profit.ro.
Astfel, noua ordonanta?va include indexari in trepte, care vor acoperi doar o parte a grilei de salarizare, incepand cu salariul minim de 1.250 de lei, programat sa urce la acesta cifra in luna mai, si pana la un nivel de sustenabilitate bugetara care va fi definit prin calcule, va ingheta sporurile, indemnizatiile, compensatiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare si va bloca la nivelul din iulie sapte categorii de plati sociale.
Cele sapte categorii de plati sociale pe care Guvernul vrea sa le blocheze la nivelul din iulie 2016?va fi aplicata din august. Acestea sunt: indemnizatiile, compensatiile, primele si alte drepturi acordate personalului militar, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare; pensiile de serviciu (pentru functionari publici parlamentari, membrii Corpului diplomatic si consular al Romaniei, judecatori si procurori, militari, politisti si functionari publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare); indemnizatiile consilierilor locali si consilierilor judeteni; indemnizatia de limita de varsta pentru deputati si senatori; suma lunara forfetara acordata deputatilor si senatorilor; diurna deputatilor si senatorilor; indemnizatiile de pensionare.
Miercurea trecuta,?Guvernul a renuntat la proiectul Ordonantei privind salarizarea bugetarilor. Astfel, ?purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Suciu, a anuntat ca?Executivul va lucra la un nou act normativ.
„Nu vom continua pe acest proiect de salarizare. Scopul Guvernului e sa vina cu un proiect acceptat in cea mai mare parte de partenerii sociali, (…) in limitele fiscal-bugetare pe care ni le permitem. Acestea sunt singurele conditii pe care Guvernul le are (…): …




