Faimosul urs polar al Germaniei, Knut, a ajutat gradina zoologica din Berlin sa incaseze cinci milioane de euro in 2007, informeaza Reuters, miercuri, citandu-l pe directorul parcului.
Profiturile gradinii zoologice au crescut cu 4,1 milioane de euro fata de 2006, aceasta fiind cea mai mare crestere de venit din ultimii cinci ani. Cumpararea licentelor si vanzarea de produse au mai adus inca 750.000 de euro, tot datorita lui Knut.
„Am avut mult mai multi vizitatori anul trecut si asta s-a intamplat, in mare parte, datorita faimosului nostru urs Knut”, a spus directorul de la gradina zoologica, Bernhard Blaszkiewitz.
Starul blanos, care a fost crescut de ingrijitori, pentru ca a fost respins de mama sa, a atras cu jumatate de milion mai multi vizitatori fata de anul 2006.
Brand-ul Knut a incheiat 44 de contracte de licenta si 29 de companii folosesc imaginea lui pentru a vinde produse, inclusiv jucarii de plus, DVD, carti si chiar dulciuri.
Knut are 14 luni, a ajuns sa cantareasca 132 de kilograme, adora sa manance croissante si aduce mii de persoane la zoo in fiecare zi.
Reprezentantii gradinii zoologice spera sa-l imperecheze pe urs cu Snowflake, o ursoaica nascuta in decembrie, la Nuremberg Zoo.
Potrivit mai multor articole aparute in presa germana, astrologii spun ca cei doi ar fi „perechea perfecta”, planetele fiind aliniate pentru ei.





