Zece persoane au murit din cauza frigului in ultimele doua zile in Polonia, iar bilantul risca sa se agraveze in acest weekend, temperaturile ramanand sub-20 grade Celsius. „Sapte persoane au murit in cursul zilei de vineri, care a fost cea mai tragica din aceasta iarna”, a declarat sambata Bozena Wysocka, purtatoare de cuvant a Centrului guvernamental de securitate nationala (RCB). „Am inregistrat alte trei victime” cu o zi inainte, a adaugat ea, ceea ce ridica la 53 de persoane bilantul victimelor de hipotermie inregistrate de la 1 noiembrie.In Italia, valul de frig care afecteaza tara incepand de vineri a provocat moartea a cel putin doua persoane fara adapost, la Florenta si Avellino, langa Napoli. In aceasta tara a nins abundent in zona centrala, dar si in Apulia (sud-est) unde aeroporturile din Bari si Brindisi au fost inchise sambata dimineata, aceeasi masura fiind luata si in Sicilia si Insulele Eoliene.
Citeste si:? Premierul Grindeanu a convocat de urgenta comandamentul de iarna: Ne pregatim de Cod ROSU
Moscova are parte de cel mai rece Craciun ortodox pe rit vechi din ultimii 120 de ani. Temperaturile au ajuns la circa-30 de grade Celsius in timpul noptii, potrivit agentiei de stiri RIA Novosti. In Sankt Petersburg, (nord-est), unde temperaturile au atins circa-24 de grade Celsius, politia a anuntat ca a descoperit cadavrul unei persoane decedata ca urmare a hipotermiei in noaptea de vineri spre sambata, scrie Agerpres.Istanbul a fost si el afectat, sambata, de o furtuna de zapada care a paralizat viata de zi cu zi a locuitorilor celui mai mare oras din Turcia, fiind perturbat traficul aerian, maritim si rutier. Circa 400 de zboruri programate pentru sambata si duminica, pe rute nationale cat si internationale, au fost anulate pe aeroporturile Ataturk si Sabiha Gokcen. Autostrada din nordul metropolei a fost inchisa, iar mai multe autovehicule mari de transport au ramas blocate pe aceasta din cauza ninsorilor din cursul diminetii. Toate cursele de feribot dintre zona europeana si cea asiatica a Istanbulului au fost suspendate pe parcursul zilei de sambata, a precizat sursa citata. In plus, autoritatile au suspendat sambata dimineata traficul maritim in Stramtoarea Bosfor, in ambele sensuri. Meteorologii au anuntat ca ninsorile vor continua toata ziua de sambata, insa se vor domoli in cursul serii. Insa, in Istanbul, temperaturile vor ramane sub valoarea de 0 grade Celsius pe parcursul zilelor urmatoare.In Bulgaria, doi migranti clandestini irakieni au fost gasiti morti, vineri, pe muntele Strandja (sud-est), in timp ce tara este afectata de furtuni de zapada. Barbatii, in varsta de 28 si 35 de ani, au fost descoperiti inghetati intr-o padure. In aceeasi zi, peste 100 de orase si sate au ramas fara curent electric din cauza viscolului.Si in Grecia, un migrant afgan in varsta de 20 de ani, a fost gasit decedat din cauza frigului, marti, in zona de nord a tarii, precizeaza AFP. Sambata, la Atena, se inregistrau 0 grade Celsius, iar in nordul tarii au fost semnalate temperaturi de pana la-15 grade Celsius.In Elvetia, in noaptea de vineri spre sambata, mercurul din termometre a coborat pana la valoarea de-19 grade Celsius la Davos si-15,5 grade Celsius la Berna (centru). Cele mai scazute …





