de Ana Maria Lazar Publicat la: 14.07.2015 19:49 Ultima actualizare: 14.07.2015 19:50
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, in discursul rostit la receptia de Ziua Nationala a Frantei, ca spera ca la sfarsitul anului 2015 sa inaugureze impreuna cu ambasadorii Frantei si Germaniei o placa inscriptionata „Spatiul Schengen” la aeroportul Otopeni.
„Pentru ca vorbim de 2015, sper, de data aceasta sper ca am mai multe motive sa fiu optimist, domnule ambadsador al Frantei, domnule ambasador al Germaniei, ca impreuna, in luna octombrie, vom merge la aeroportul Bucuresti Otopeni si vom pune o placa pe care sa scrie „Spatiul Schengen”, pentru ca eu cred ca Romania este pregatita sa fie, ca membru al UE, membru al Spatiului Schengen”, a spus premierul Victor Ponta, la receptia de la Ambasada Frantei, de Ziua Nationala a Frantei.
Premierul a mentionat, in discursul rostit in limba franceza, ca, din nefericire, anul 2015 a inceput cu o tragedie, atacul terorist de la revista Charlie Hebdo si a continuat cu o criza a refugiatilor din zona mediteraneana, iar razboiale din Siria si Ucraina nu s-au incheiat, dar a aratat ca „sunt si vesti bune”.
„Eu cred ca stirea despre acordul tarilor din zona euro cu Grecia este o veste excelenta, nu doar pentru tarile din Europa, dar si pentru Romania, …





