PNL riscă să se rupă! Ce ține partidul în picioare

Sociologul Marius Pieleanu a fost întrebat dacă există posibilitatea ca Partidul Național Liberal să se rupă în cazul în care Ludovic Orban ar pierde alegerile din interiorul partidului. Acesta a spus că este posibil, având în vedere că există liberali mai vechi care au încredere în fostul premier al României.

Acesta a mai spus că nu este exclus ca în cazul în care Florin Cîțu va câștiga alegerile din interiorul PNL; liberalii mai vechi să își facă un nou partid în frunte cu Ludovic Orban.

„Pentru cei care îl susțin pe Orban în interiorul PNL-ului da. De altfel, discuția care merită la un moment dat să o facem, poate în viitor, este în ce măsură există riscul în interiorul PNL-ului ca atunci când Florin Cîţu va câștiga alegerile, vechiul PNL, pe o tradiție cu care ne-a obișnuit deja, să își facă un alt partid în frunte cu domnul Orban. Asta este o discuție serioasă.”, spune acesta.

”Orban are suficienți oameni”

Sociologul a mai precizat, în emisiunea ”Punctul de întâlnire”, că Ludovic Orban are destui oameni pentru a intra în viitorul parlament.

„Măcelul” de acum nu ar trebui să dureze o eternitate. Cu o guvernare șchioapă, cu o guvernare în parteneriat, în care nu ai tot controlul, când mai ai două partide politice alături pot face un alt grup parlamentar.

Orban are suficienți oameni și la Cameră și la Senat. La alegeri le trebuie doar 5% ca să intre în viitorul parlament. Eu o văd extrem de fezabilă”, a spus sociologul Marius Pieleanu la “Punctul de Întâlnire” de la Antena 3.

Sursă foto: Dreamstime