AUR îl acuză pe Nicușor Dan că se bazează „pe niște etichete absolut ridicole și fără nicio substanță”. „Deja o majoritate s-a constituit”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al AUR, l-a criticat miercuri pe președintele Nicușor Dan pentru că „nu invită ceea ce se numește opoziția la negocieri”, acuzându-l pe șeful statului că invocă în acest sens „etichete absolute ridicole și fără nicio substanță” și că practic și-a constituit deja „o majoritate”.

Într-o intervenție la Gândul, liderul PSD declarase că social-democrații și AUR, care marți au demis Guvernul Bolojan prin moțiune de cenzură, împărtășesc unele viziuni „comune”, cum ar fi „o politică economică mai naționalistă”. „Nu i-aș cataloga pe cei care i-au votat pe cei de la AUR ca fiind extremiști și altcumva”, a mai spus Sorin Grindeanu.

La Digi24, Dan Dungaciu a fost întrebat dacă declarațiile liderului PSD pot fi considerate „începutul unei frumoase colaborări” între PSD și AUR.

„Nu, este începutul unei normalizări, sper, a discursului public din România, adică faptul că cineva vorbește într-o tonalitate absolut firească inclusiv despre, mă rog, aproape jumătate din electoratul României n-ar trebui să ne stârnească foarte multe semne de întrebare. Ar trebui să sugereze că poate se instaurează echilibrul și în societatea românească”, a răspuns prim-vicepreședintele AUR.

El susține că „acest echilibru este departe de a fi atins”.

„Mai ales ales când constatăm astăzi (…) că deja o majoritate, sau un tip de majoritate, s-a constituit, majoritatea președintelui Nicușor Dan, care discută doar cu o parte a Parlamentului și nu invită ceea ce se numește opoziția la negocieri. O majoritate s-a constituit și, bazându-se pe niște etichete absolut ridicole și fără nicio substanță, președintele refuză, de pildă, să invite partidul AUR la negocieri”, a continuat Dan Dungaciu.

Marți seară, în primele sale declarații după ce a fost demis Guvernul Bolojan prin moțiunea PSD-AUR, Nicușor Dan a vorbit despre consultările informale și formale care urmează și a spus că „la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental”.

În 22 aprilie, la cea mai recentă rundă de consultări informale, convocate de Nicușor Dan după ce PSD a anunțat că îi retrage sprijinul premierului liberal Ilie Bolojan, șeful statului nu a invitat AUR sau alte partide din opoziție la Cotroceni, ci doar formațiunile din coaliția destrămată.

Ce spune Dan Dungaciu despre scenariul refacerii fostei coaliții

Prim-vicepreședintele AUR consideră că fosta coaliție de guvernământ nu va putea fi refăcută „dacă oamenii aceștia sunt pe jumătate atât de serioși pe cât pretind”, având în vedere declarațiile publice ale partidelor în cauză.

„Eu cred că dacă te uiți un pic, din afară, la discursurile politicienilor formulate în această criză politică, dacă oamenii aceștia sunt pe jumătate atât de serioși pe cât pretind, ei nu mai pot face o coaliție. Ei nu mai pot pune cap la cap o majoritate și rezultatul trebuie să fie alegeri anticipate. N-am spus-o noi, sunt declarațiile lor, care nu se pot amenaja în niciun fel ca să fie evitate alegeri anticipate”, a mai declarat Dan Dungaciu.

spot_img