Australia ar putea cumpăra cinci submarine americane cu propulsie nucleară

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Acordul, cunoscut sub numele de pactul AUKUS, va avea mai multe etape. Cel puţin un submarin american va vizita porturile australiene în următorii ani, iar după 2030 o nouă clasă de submarine vor fi construite cu proiecte britanice şi tehnologie americană, a declarat unul dintre oficiali.

Vorbind sub protecţia anonimatului, doi dintre oficiali au anunţat că până în jurul anului 2027, după vizitele anuale în porturi, americanii vor desfăşura câteva submarine în Australia de Vest.

La începutul anilor 2030, Australia ar urma să cumpere trei submarine din clasa Virginia şi să aibă opţiunea de a cumpăra încă două.

Preşedintele american Joe Biden îi va găzdui luni, la San Diego, pe liderii Australiei şi Marii Britanii pentru a trasa calea de urmat pentru furnizarea submarinelor cu propulsie nucleară şi a altor arme de înaltă tehnologie către Australia. Totuşi, informaţiile nu au fost confirmate în mod oficial de niciuna dintre părţile implicate.

Chinezii au condamnat demersurile aliaţilor occidentali, care încearcă să contracareze consolidarea militară a Chinei.

Australia are o flotă de şase submarine cu propulsie convenţională din clasa Collins, a căror durată de viaţă va fi prelungită până în 2036. Submarinele nucleare pot sta sub apă mai mult timp decât cele convenţionale şi sunt mai greu de detectat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_img