Avioane F-18 pentru Ucraina de la Finlanda, o decizie contestată a premierului Sanna Marin

Cea mai recentă declaraţie a prim-ministrului finlandez Sanna Marin despre un posibil ajutor militar pentru Ucraina a fost aparent o surpriză pentru unii oficiali din guvernul finlandez.

În urma acestei declaraţii, ministrul finlandez al Apărării, Antti Kaikkonen, a spus că Finlanda nu poate renunţa la avioanele respective deoarece va avea nevoie de  ele „pentru a se proteja” în următorii ani, transmite The Kyiv Independent. 

Comandantul Forţelor Aeriene din Finlanda, generalul-maior Juha-Pekka Keranen, a exclus livrarea avioanelor de luptă Hornet în Ucraina până când ţara nu va primi în schimb avioane de vânătoare F-35 fabricate de la Statele Unite.  

Finlanda are în prezent 62 de avioane F/18 Hornet care ar putea fi retrase, potrivit Helsingin Sanomat, în timp ce 64 de avioane de luptă F-35 vor fi achiziţionate pentru a le înlocui. 

Ucraina le-a cerut aliaţilor occidentali avioane de luptă care să o ajute să obţină supremaţia aeriană asupra Rusiei, fără niciun rezultat până acum.

Criticii susţin că reticenţa aliaţilor de a furniza Ucrainei avioane de luptă F-16, Typhoon şi Dassault şi rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune va împiedica Kievul să lanseze o contraofensivă şi să elibereze restul teritoriului ucrainean. 

Majoritatea liderilor ezită să trimită aeronave de luptă Ucrainei din cauza riscului de escaladare a conflictului ruso-ucrainean la scara unei conflagraţii mondiale dintre NATO şi Rusia. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *