Așa cum era de așteptat, BNR a menținut marți dobânda-cheie la 7% pe an, chiar dacă nivelul inflației este sub cel al ratei de politică monetară.
BNR – Banca NationalaFoto: Hotnews / Florin Barbuta
10 puncte esențiale din comunicatul BNR:
- În 2023, rata anuală a inflației s-a redus cu 9,76 puncte procentuale (de la 16,38% în decembrie 2022), în contextul unor contribuții majore, aproape egale, aduse de scăderile de dinamică consemnate de prețurile alimentelor procesate și de prețurile energiei, arată comunicatul BNR.
- Cele mai recente date și analize indică o încetinire ușoară a creșterii economice în trimestrele IV 2023 și I 2024 față de trimestrul III 2023, implicând o accelerare a acesteia în termeni anuali.
- Astfel, comparativ cu ritmul mediu aferent trimestrului III, în primele două luni din trimestrul IV 2023, vânzările cu amănuntul și serviciile prestate populației și-au reaccelerat creșterea iar producția industrială și-a atenuat contracția în termeni anuali. Volumul lucrărilor de construcții a continuat să se mărească într-un ritm anual de două cifre, pe seama evoluțiilor de pe segmentul construcțiilor inginerești.
- Pe piața muncii, efectivul salariaților a stagnat și în intervalul octombrie-noiembrie, iar rata șomajului BIM a rămas relativ constantă în trimestrul IV 2023, însă dinamica anuală de două cifre a costului unitar cu forța de muncă din industrie a crescut pronunțat în noiembrie.
- Intențiile de angajare pe orizontul apropiat de timp au continuat să descrească alert la începutul acestui an, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii s-a mărit foarte ușor, după scăderea semnificativă consemnată în trimestrul IV 2023, și exclusiv pe seama evoluției din sectorul serviciilor.
- Creditul acordat sectorului privat și-a mărit ceva mai evident dinamica anuală în luna decembrie 2023, până la 6,4%, de la 5,4% în noiembrie, pe fondul continuării accelerării creșterii componentei în lei, dar și în condițiile încetinirii scăderii ritmului creditului în valută, reflectând cu precădere evoluțiile de pe segmentul societăților nefinanciare. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat s-a redus marginal în decembrie 2023, la 68,4%, de la 68,5% în noiembrie.
- Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția februarie 2024, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile. Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva creșterii ratei anuale a inflației în debutul anului curent – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite indirecte –, și a reluării scăderii acesteia ulterior, dar într-un ritm încetinit comparativ cu 2023 și cu proiecția precedentă.
- Astfel, după ce urcă probabil în ianuarie la un nivel vizibil inferior celui previzionat anterior, rata anuală a inflației este așteptată să coboare în decembrie 2024 în apropierea valorii prognozate și să atingă limita de sus a intervalului țintei la finele anului viitor.
- Incertitudini și riscuri semnificative rămân asociate conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, având ca surse dinamica salariilor din sectorul public și impactul integral al noii legi a pensiilor, dar și măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv și al condiționalităților atașate altor acorduri încheiate cu CE.
- Absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU este esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice