„Am fost perfect clar că nu vom retrage această lege și s-a înțeles asta”, a declarat ministrul Afacerilor Externe Michael Gove pentru Sky News, după o întâlnire de urgență cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, adăugând că „a subliniat importanța vitală a ajungerii la un acord”.
Comisia Europeană a dat termen joi Regatului Unit până la finalul lunii pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexitului, care a adus ”atingere gravă încrederii”, subliniind că Uniunea Europeană ”nu va ezita” să se adreseze justiţiei, transmit AFP, Reuters şi dpa.
Prin proiectul său de lege, prezentat miercuri, ”Regatul Unit a adus atingere gravă încrederii” cu Uniunea Europeană, menţionează executivul european într-un comunicat. ”Acum îi revine guvernului britanic să restabilească această încredere”, adaugă documentul citat.
Guvernul britanic a publicat miercuri un proiect de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexitului, o încălcare a dreptului internaţional asumată de Londra, ceea ce complică negocierile şi aşa dificile între UE şi Regatul Unit.





