Bulgaria: Un ministru adjunct al mediului, arestat pentru trafic de deşeuri – International

Un ministru adjunct bulgar al mediului a fost arestat şi inculpat pentru presupusa sa implicare într-un trafic de deşeuri periculoase importate din Italia, a comunicat sâmbătă parchetul, potrivit AFP.

‘Ministrul adjunct Krasimir Jivkov făcea presiuni asupra subalternilor săi pentru a autoriza activităţi ilegale de trafic de deşeuri’, printre care se aflau deşeuri periculoase provenite din Italia, arată procurorul Dolka Brezaşka, care a cerut plasarea în detenţie provizorie a oficialului. Majoritatea deşeurilor, în loc să fie reciclate, erau stocate sau arse fără autorizaţie.

Autorităţile din Bulgaria şi Italia anchetează această filieră, ai cărei principali actori erau doi oameni de afaceri bulgari care activau în cele două ţări.

Afaceriştii, care deţineau o fabrică de baterii, stocau şi tratau deşeuri fără a avea nici capacitatea, nici autorizaţia de a o face. Unele din activităţilor erau fictive, în scop de evaziune fiscală, afirmă parchetul, potrivit Agerpres.

Cum stă situația în România

Comisia Europeană solicită României, printr-o “scrisoare de punere în întârziere”,să respecte cerințele Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului, să informeze publicul și să facă raportări cu privire la gravitatea poluării aerului.

Comisia mai transmite că îndeamnă insistent România să închidă, să etanșeze și să restaureze din punct de vedere ecologic un număr de 48 de depozite ilegale de deșeuri și să se conformeze hotărârii Curții de Justiție a UE din 18 octombrie 2018. În temeiul Directivei-cadru privind deșeurile, statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor. România avea obligația de a închide și a reabilita depozitele de deșeuri neconforme (depozite de deșeuri municipale și industriale) până la 16 iulie 2009.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *