Administrația prezidențială a Turciei a prezentat imagini de la fotografia de grup pe care au făcut-o liderii din NATO și partenerele lor de viață cu ocazia recepției pe care a găzduit-o președintele Recep Tayyip Erdogan la Complexul Prezidențial Beștepe, marți seară, în marja Summitului NATO de la Ankara.
În imagini, Nicușor Dan și prima doamnă, Mirabela Grădinaru, pot fi observați pe rândul al doilea.
În dreptul președintelui se află omologii lui din Turcia și Statele Unite, Recep Tayyip Erdogan și Donald Trump, în timp ce în dreptul partenerei sale stă prima doamnă a Turciei, Emine Erdogan.

În primul rând mai pot fi observați, printre alții, secretarul general al NATO, Mark Rutte, premierul britanic Keir Starmer, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, președintele francez Emmanuel Macron.
În stânga lui Trump stă cancelarul Germaniei, Friedrich Merz.

Ankara este timp de două zile gazda Summitului NATO. După recepția și dineul oficial de la Complexul Prezidențial Beștepe din această seară, urmează discuțiile de mâine din aceeași locație, unde liderii celor 32 de state aliate vor aborda teme precum cheltuielile militare, războiul din Ucraina și, probabil, dosarul Iran.
Marți, oficialii români au anunțat mai multe decizii, printre care și înscrierea Bucureștiului printre membrii fondatori ai Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, o inițiativă promovată de Canada.






