Camera Reprezentanţilor aprobă proiectul de buget de 1.700 de miliarde de dolari

Proiectul de buget a fost aprobat de Camera Reprezentanţilor cu un raport de voturi de 225 la 201, în principal în liniile de partid. Senatul de la Washington a aprobat acelaşi proiect joi.

Proiectul de buget are valoarea de 1.700 de miliarde de dolari, incluzând fonduri generale de 772,5 miliarde de dolari şi fonduri destinate apărării de 858 de miliarde de dolari. De asemenea, proiectul include asistenţă militară de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Unii dintre liderii Partidului Republican, inclusiv Kevin McCarthy, liderul grupului minoritar republican din Camera Reprezentanţilor, le-au cerut congresmenilor să voteze împotriva proiectului. Fostul preşedinte Donald Trump a catalogat drept “dezastru” proiectul de buget. “Fiecare congresman republican trebuie să voteze împotriva acestui proiect de 1.700 de miliarde de dolari, care este ridicol şi inacceptabil. Este un dezastru pentru naţiune şi un dezastru pentru Partidul Republican (…)”, a afirmat Trump joi, denunţând o serie de planuri pe care le-a catalogat drept “dezastre de stânga”.

Bugetul de 1.700 de miliarde de dolari ar urma să asigure fondurile agenţiilor guvernamentale federale până în septembrie 2023, evitând proceduri complicate în noua legislatură, care începe în ianuarie. Procedura de aprobare a fost accelerată pentru a evita un blocaj al instituţiilor guvernamentale federale din cauza disputelor dintre liderii democraţi şi cei republicani. Partidul Republican (opoziţie) va avea majoritate în Camera Reprezentanţilor începând din ianuarie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *