Suspectul, un tânăr de 20 de ani, a fost arestat la scurt timp după incident și acuzat luni de patru crime premeditate și tentativă de omor.
„Există dovezi că acesta a fost un act premeditat și planificat, motivat de ură. Credem că victimele au fost vizate pentru că erau musulmani”, a declarat Paul Waight, anchetatorul poliției din London, orășelul unde atacul a avut loc duminică seara.
„Aceasta este o pierdere devastatoare a patru membri ai comunității noastre”, a adăugat șeful poliției, Steve Williams, la o conferință de presă.
Cele patru persoane decedate sunt o femeie de 74 de ani, un bărbat de 46 de ani, o femeie de 44 de ani și o fată de 15 ani.





