Cancelarul Karl Nehammer dă de înțeles că Austria va bloca în continuare aderarea României la Schengen. Condiția pentru a ridica veto-ul

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cancelarul austriac Karl Nehammer a spus că Austria îşi menţine veto-ul faţă extinderea Spaţiului Schengen, atât timp cât acesta „nu funcţionează”, relatează agenția austriacă APA, citată de Agerpres. Totodată, acesta a cerut „sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe” a UE.

Karl Nehammer Foto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

„Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest Spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental’, a declarat cancelarul Karl Nehammer, potrivit unui comunicat citat de APA.

Acesta precizează că Nehammer şi ministrul de interne Gerhard Karner se vor deplasa luni la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.

Austria cere sprijin pentru Bulgaria şi România pentru întărirea protecţiei frontierei externe

Înaintea vizitei, Nehammer a cerut ‘sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi, în fine, măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe’. ‘Bulgaria trebuie să fie în poziţia de a construi o protecţie a frontierei la fel de robustă ca Grecia. Pentru aceasta, trebuie puse la dispoziţie fondurile necesare din bugetul UE’, a afirmat cancelarul.

‘Trebuie să apăsăm şi mai tare pe frână în privinţa azilului, nu doar în Austria, ci în toată Europa’, a mai pledat şeful guvernului de la Viena.

El doreşte să discute această problemă în Bulgaria şi cu preşedintele bulgar Rumen Radev cu prilejul vizitei la frontiera bulgaro-turcă.

„Bulgaria are nevoie de sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia. Gardul de frontieră al Greciei poate servi ca model’, a mai spus cancelarul, potrivit comunicatului citat de APA.

Sistemul Schengen este nefuncţional

Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată ‘că sistemul Schengen este nefuncţional’, iar, ‘atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu poate exista o extindere’, consideră Nehammer.

Până acum, Comisia Europeană a refuzat să furnizeze fonduri pentru ziduri, garduri şi sârmă ghimpată, dorind numai să sprijine infrastructura de la frontieră. În decembrie, Comisia a declarat că revine Bulgariei să decidă ce mijloace foloseşte pentru a-şi proteja frontierele. În prezent, agenţia europeană Frontex este reprezentată în Bulgaria de echipamente şi 137 de angajaţi, mai notează APA.

Cancelarul austriac şi ministrul său de interne reclamă faptul că Bulgaria este lăsată să apere singură graniţa sa externă a UE de aproximativ 240 km cu Turcia, şi fac referire la faptul că imagini video postate pe reţelele sociale arată cât de uşor sunt trecute barierele actuale de la graniţa bulgaro-turcă.

Nehammer şi Karner vor ajunge în Bulgaria duminică seara. Luni, se vor deplasa împreună cu preşedintele Radev şi ministrul de interne Ivan Demergiev la frontiera cu Turcia. Cei doi oficiali austrieci mai au programate o vizită la centrul regional de coordonare al poliţiei de frontieră în apropiere de Elhovo şi, după revenirea la Sofia, o întâlnire cu prim-ministrul bulgar Galab Donev.

Ce va cere Viena la prima reuniune JAI din acest an / Austria încearcă să facă front comun cu Cipru, care vrea însă România în Schengen

„Multe proceduri pur şi simplu nu funcţionează”

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a anunţat de asemenea sâmbătă că la reuniunea de săptămâna viitoare cu omologii săi din Uniunea Europeană el şi colegul său cipriot Nikos Nouris vor face „presiuni ca UE să pună în aplicare măsuri eficiente, cum ar fi o protecţie coerentă a frontierelor în lupta împotriva contrabandei şi a migraţiei ilegale”, scrie presa austriacă.

După discuţiile cu Karner, ministrul cipriot de Interne a anunţat, într-un interviu pentru „Die Presse”, că la Consiliul informal JAI de săptămâna viitoare va lua iniţiativa de a cere reorganizarea sistemului de azil. Karner l-a asigurat de sprijin în acest sens.

  • „Vom înainta propunerea împreună: în loc să cheltuim miliarde de euro pentru a-i găzdui pe toţi migranţii, ar trebui să investim în ţări terţe, pentru ca aceşti oameni să rămână acolo.
  • Europa se confruntă cu o criză a migraţiei. Multe proceduri pur şi simplu nu funcţionează. Trebuie să ajungem la rădăcina problemei.
  • Europa ar trebui să acţioneze în ţările terţe, din Africa şi Asia, de unde provin în principal migranţii ilegali. Discutăm de trei ani despre un nou pact privind azilul şi migraţia în UE şi suntem în mod clar blocaţi”, a declarat ministrul cipriot de Interne, conform News.ro.

România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu a intrat în spațiul european de liberă circulație, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE. Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.

Prima reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne sub președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene va avea loc în perioada 25-27 ianuarie, fiind una informală. În perioada 9-10 februarie, va avea loc Consiliul European, iar prima reuniune oficială a Consiliului JAI este programată în perioada 9-10 martie, la Bruxelles.

Citește și:

România se împacă „diplomatic” cu Austria / Anunțul făcut de Iohannis după ce a vorbit la telefon cu președintele austriac

spot_imgspot_img