Un episcop „reduce la tăcere” clopotele pentru a nu provoca deranj

Clopotele “nu trebuie să fie o sursă de deranj pentru populaţie”. Din acest motiv, episcopul diecezei Savona-Noli, Calogero Marino, a stabilit într-un decret noile reguli.

90 de secunde, maxim 2 minute şi cu o intensitate “care să nu fie o sursă de deranj”.

“Dintotdeauna, folosirea clopotelor a fost o expresie a comunităţii bisericeşti, un instrument de aducere aminte pentru celebrările liturgice şi pentru alte manifestări de pietate populară, precum şi un semn care caracterizează momente semnificative din viaţa comunităţii creştine şi a fiecărui credincios în parte”, a explicat episcopul Marino, care a adăugat: “intră în sfera libertăţii religioase, potrivit concepţiei proprii a Bisericii Catolice şi acordurilor pe care aceasta le-a stipulat cu Republica Italiană”.

„În dieceza noastră, este oportun să reglementăm sunetul clopotelor în funcţie de nevoile actuale ale populaţiei”.

Folosirea clopotelor este permisă, astfel, în zilele lucrătoare de la 7.30 la 21.00 şi în zilele de sărbătoare de la 9.00 la 21.00, cu excepţii precum Vigilia Pascală şi Ajunul Crăciunului. Durata nu trebuie să depăşească niciodată un minut şi 30 de secunde, cu excepţia solemnităţilor, unde nu trebuie să depăşească 2 minute.

Pe lângă durată, episcopul a emis şi reguli pentru intensitate, care “trebuie reglementată în aşa fel încât, cu atenţie la contextul în care este inserat edificiul de cult, clopotele să-şi păstreze funcţia de semnal, dar să nu fie o sursă de deranj”.

Părerea locuitorilor din Savona este împărţită, scrie presa italiană. Unii laudă iniţiativa episcopului şi spun că “bătaia clopotelor îi enervează”, alţii se declară surprinşi şi pun că sunetul “marchează ziua, este o tradiţie care trebuie păstrată”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *