Când ordonanța este incompletă: Microîntreprinderile vor afla ce este consultanța și managementul abia după ce vor fi controale ANAF

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Guvernul, prin ordonanța creșterilor de taxe (OG 16/2022), a făcut schimbări în zona microîntreprinderilor, una dintre ele fiind legată de consultanță și management, dar acestea nu au definiții în legislație. Astfel, dacă vine un control ANAF, multe firme vor putea constata că au greșit în interpretarea legislației.

Fiscalitate si taxare in 2023Foto: DreamsTime

Dan Barascu, head of tax, partener, BDO România a vorbit pe tema consultanței și managementului la microîntreprinderi în cadrul TaxEU Forum.

“Nu pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor firmele care la 31 decembrie a anului fiscal precedent realizează venituri din consultanță și/sau management (cu excepția consultanței fiscale) în procent mai mare de 20% în total venituri”, a reamintit el.

  • La consultanță și management care a fost voința legiuitorului? Voința a fost că secțiunea M din CAEN are cam mare rentabilitatea. Sectiunea asta este dedicată activităților de consultanță.
  • Dar eu pot să fac consultanță și dacă nu-s la M. Pot să fac consultanță în toate CAEN posibile. Îmi dă voie legea să fac asta dacă am o specializare în ceva.

„În secțiunea M, ca interpretare, legea ar fi trebuit să te ducă la acea secțiune, că la asta s-a referit legiuitorul, dar nu s-a referit doar la asta, ci la tot ce înseamnă consultanță și management”, a spus el.

  • Ne ducem să vedem dacă există o definiție a consultanței pe undeva prin legislația asta de microîntreprinderi. N-o să găsim. Atunci pe unde ne ducem? Ne uităm la ce definiții există.

“Ce ne spune nouă secțiunea de nerezidenți? Ne spune că trebuie să analizăm contracte și alte documente care justifică natura venitului. Ne mai ducem și prin Codul de procedură fiscală, găsim ceva, prin Codul civil, codul de procedură civilă: n-au cum să reglementeze ce înseamnă consultanță și management”, a explicat el.

Singurele definiții ale consultanței și managementului sunt în DEX și ce e de făcut

Prin urmare, spune Barascu, nu prea avem ce să facem: „ne cam ducem la DEX. Acolo avem două definiții:

1. Consultanța este activitatea depusă de un consultant – specialist care oferă opinii, dă indicații, trage concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa

2. Management – ansamblul activităților de organizare, conducere și gestiune a întreprinderilor; știința organizării și conducerii întreprinderilor.

  • „Avem niște definiții deficitare, da? Ce trebuie să facem?”

„Dacă vorbim de consultanță, trebuie să ne gândim la livrabil, la ce dăm și la ce face beneficiarul cu ce primește. Dacă beneficiarul ia o decizie în funcție de sfatul nostru, atunci este consultanță”, a explicat el.

Dacă beneficiarul, spune el, ne dă un mandat să creem un proiect de arhitectură, de proiectare, orice, și noi îl luăm ca atare și îl depunem la autorități și obținem ce trebuie, obținem autorizare, aia nu mai e consultanță, chiar dacă vorbim de secțiuni din clasa M.

„Dar dacă înainte de asta cerem o părere la arhitectul respectiv sau la proiectant? Uite, eu am un proiect, spune-mi cam cum ar trebui să arate și după ce îmi zici și boardul meu ia o decizie, te angajez să mi-l faci, dar nu te plătesc separat. Te plătesc o singură dată pentru ambele livrabile. Cum facem să împărțim cât e consultanța și cât e serviciul non-consultanță?”, a explicat Barascu.

  • Atunci mergem pe zona de nerezidenți și zona asta ne zice: trebuie să le împarți în funcție de porțiuni rezonabile din contract astfel încât să vezi cât e venitul ăla. Ați face asta în relație cu ANAF? Eu nu!

„Dacă e ăla independent i-aș zice: Boss, zi cât costă costă consultața și celălalt proiect și dacă tot ești îndependent, vezi că nu prea m-aș încadra cu treaba asta. Pune mai puțin la consultanță și mai mult la proiect”, a precizat reprezentantul BDO România.

Sursă foto: Dreamstime.com

spot_imgspot_img