Care este primul turneu la care ar putea participa Simona Halep – Organizatorii se declară încântați s-o aibă la start – Tenis

La începutul lunii august circuitul WTA își va redeschide porțile, după ce a fost întrerupt de pandemia de coronavirus, iar organizatorii de competiții încearcă din răsputeri să convingă jucătoare importante să ia parte la întreceri, asigurându-le că totul se va disputa în condiții de siguranță.

Oliviero Palma, directorul Ladies Open de la Palermo, Oliviero Palma, s-a declarat încântat de dorinţa Simonei Halep, locul 2 WTA, de a participa la turneul de categorie WTA International.

“Ne bucurăm de interesul ridicat al Simona Halep pentru Palermo Ladies Open, o vom aştepta la Country Club pentru o ediţie istorică a turneului. Am fost în contact cu managerul lui Halep de ceva timp şi am vorbit mult despre potenţiala ei participare la Palermo.

Este una dintre cele mai bune jucătoare din lume şi prezenţa ei ar contribui la transformarea extraordinară a unui turneu aflat deja la nivel înalt. Vom lăsa uşile deschise pentru ea cât mai mult timp posibil, precum şi pentru alte jucătoare din Top 10 care vor dori să îşi reia sezonul la Palermo”, a declarat Oliviero Palma, pentru site-ul oficial al turneului, citat de News.ro.

Simona Halep a participat, duminică, la un meci demonstrativ de dublu mixt, alături de Horia Tecău împotriva perechii Gabriela Ruse/Marius Copil. La sosirea la Cluj-Napoca, ea a declarat că doreşte să joace la Palermo.

Ce spune Halep

“S-a schimbat viaţa mea. Totul e diferit. Faptul că nu mai călătoresc a fost şi un lucru bun, pentru că m-am odihnit foarte mult, mi-am dorit acest lucru. E greu fără turnee, simt lipsa lor, sper ca în curând să putem călători în linişte şi fără teamă, pentru că este un pic îngrijorător. Nu am luat încă o decizie clară, dar eu sper să încep cu Palermo”, a declarat Simona Halep.

Circuitul feminin se reia la 3 august, la Palermo, cu un turneu de categorie WTA Internaţional, după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *