Care sunt cheltuielile deductibile ale firmei?

Orice firmă are în fiecare lună o serie de cheltuieli. Unele sunt deductibile, altele nedeductibile, pe când altele au o limită în privinţa deductibilităţii. Toate aceste cheltuieli devin foarte importante dacă avem o firmă care plăteşte impozit pe profitul declarat şi înregistrat la o anumită perioadă.
Cheltuielile deductibile ţin doar de calculul profitului fiscal, profitul impozitat. Ai mai multe astfel de cheltuieli, ai şi impozit pe profit sau venit net ceva mai mic. Legislaţia în vigoare de la noi din ţară limitează însă aceste cheltuieli pe care le poţi deduce de la calculul unui impozit pe profit.
Vorbim despre deductibilitate şi când avem TVA, şi el poate să fie deductibil în anumite situaţii, aşa că se va lua în calcul când vine vorba de impozitarea profitului final.
Mai simplu explicat, conform Codului Fiscal din România: cheltuielile deductibile sunt cheltuielile realizate în scopul desfăşurării activităţii economice. Obiectul de activitate al societăţii, al firmei este important când ne gândim la deductibilitate. De exemplu, în cazul în care conduci o companie care are un departament de IT și plănuiești achiziția un server refurbished sau alte echipamente IT refurbished sau noi, ele vor fi cheltuieli deductibile deoarece contribuie la buna desfășurare a activităților firmei.
Cheltuieli deductibile pe care firma ta le poate folosi pentru un profit mai bun
Conform Articolului 25 din actualul Cod Fiscal, cheltuielile deductibile devin cât se poate de clare pentru orice firmă, mare sau mică, mai veche sau mai nouă. Doar câteva exemple:
- Cheltuielile pentru desfăşurarea unor activităţi economice-utilităţi, chirie, consumabile, echipamente, costuri pentru funcţionarea afacerii raportate la domeniul tău de activitate;
- Cheltuieli cu salariile din firmă;
- Cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, taxe înscriere, cotizaţii, contribuţii către camere de comerţ, industrie, organizaţii patronale, organizaţii sindicale;
- Cheltuielile realizate pentru reclamă şi publicitate pentru firme, produse, servicii, costuri asociate producerii de materiale publicitare;
- Cheltuieli diverse de transport, cazare dacă sunt efectuate în legătură cu lucrări executate şi servicii prestate de persoane doar pentru desfăşurarea de activităţi economice ale contribuabililor;
- Cheltuieli de marketing, studiu al pieţei sau promovare pe pieţe, participare la târguri şi expoziţii, editare de materiale informative etc;
- Cheltuieli cu editarea de publicaţii diverse înregistrate ca retururi în perioadele în care se calcula profitul impozabil;
- Cheltuieli generate de TVA, dar doar când TVA este aferent unor bunuri, servicii achiziţionate în scopul desfăşurării activităţii economice;
- Cheltuieli sub formă de dobândă penalizatoare, penalităţi stabilitate ca urmare a contractelor încheiate;
- Cheltuieli care au apărut în urma restituirii subvenţiilor primite de la Guvern, agenţii guvernamentale, alte instituţii;
- Cheltuieli realizate pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului profesional, tehnic.
Cheltuieli cu deductibilitate limitată, cheltuieli ceva mai riscante
Alte cheltuieli cu deductibilitate limitată ar putea fi:
- Cheltuieli de protocol, dar în limita cotei de 2%, cu aplicabilitate asupra profitului contabil, plus cheltuieli cu impozitul pe profit şi cele de protocol;
- Cheltuieli sociale în limita cotei de până la 5%, cu aplicare pe valoarea cheltuielor cu salarii de personal;
- Pierderi tehnologice din norma de consum pentru fabricare de produse, prestare de servicii;
- 50% din toate cheltuielile aferente maşinilor neutilizate exclusiv în scopul activităţii economice, masa totală maximă autorizată fiind de până în 3.500 kg, cu nu mai mult de nouă scaune de pasageri, inclusiv scaunul şoferului;
- Cheltuielile cu provizionare, ajustări pentru orice fel de rezerve sau depreciere;
- Cheltuieli generate de dobânzi şi diferenţe de curs valutar;
- Ajutoare de înmormântare, pentru boli diverse, pentru naştere, protezare, pierderi de produse în gospodăria proprie;
- Cheltuieli pentru funcţionarea unităţii aflate în administrarea contribuabililor;
- Amortizarea.