Care sunt elementele de care trebuie sa tii cont cand cauti un cadru mers pliabil?

Persoanele care aleg sa foloseasca un cadru mers pliabil pentru a se putea deplasa au avantajul ca pot lua acest obiect cu ele chiar atunci cand pleaca intr-o calatorie mai lunga, pentru ca dispozitivul medical este usor de pus in portbagaj sau pe bancheta din spate.

Este vorba despre un obiect foarte practic pentru cei care au suferit un accident si se afla in perioada de recuperare, dar si pentru persoanele in varsta, care nu mai au suficienta putere pentru a se deplasa singure, fara ajutor. Alegerea celui mai bun cadru trebuie facuta intotdeauna in cunostinta de cauza, pentru ca acesta sa deserveasca nevoilor pacientilor cat mai bine!

Materialul

Pentru inceput, cumparatorii trebuie sa fie atenti la materialul din care sunt realizate cadrele de care sunt interesati. Majoritatea sunt metalice, iar pentru realizarea lor se foloseste aluminiu.

Pe piata exista insa si modele din otel, insa trebuie precizat faptul ca acestea sunt mult mai grele si mai dificil de manuit pe termen lung. Mai mult, utilizatorii se pot indrepta catre cadrele care au pufere din cauciuc si care invelesc picioarele, astfel incat sa se bucure de proprietatile antiaderente ale acestor dispozitive.

Dimensiunea unui cadru mers pliabil

Un alt element ce trebuie luat in considerare inainte de realizarea unei investii intr-un cadru de mers pliabil este referitor la dimensiunile acestuia. De exemplu, dispozitivele trebuie sa fie suficient de inalte pentru persoanele care urmeaza sa le foloseasca, astfel incat pacientii sa nu fie nevoiti sa stea aplecati in timpul mersului.

Mai mult, este esential ca utilizatorii sa stie si care sunt dimensiunile cadrului atunci cand este pliat, pentru a se gandi la locurile in care il pot depozita, respectiv daca acesta incape in masina personala.

Cu roti sau fara

Avand in vedere ca in prezent exista atat cadre de mers pliabile cu roti, cat si modele fara roti, persoanele cu dizabilitati trebuie sa isi cunoasca foarte bine nevoile pentru a lua cea mai buna decizie. Daca toate cadrele cu roti sunt mult mai usor de folosit, datorita modului in care au fost construite, cele fara roti imping pacientii sa se foloseasca mai mult de forta proprie si astfel sa se recupereze intr-o perioada mult mai scurta!

Inaltime reglabila

In ceea ce priveste cadrele de mers prevazute cu o inaltime reglabila, ele sunt foarte practice, intrucat pot fi folosite in paralel de mai multe persoane care au diferite inaltimi. Mai mult, astfel de dispozitive sunt practice pentru copiii aflati in perioada de crestere, care au nevoie de tot sprijinul pentru a se dezvolta cat mai normal din toate punctele de vedere

Investitiile in cadrele de mers trebuie facute numai in urma analizei mai multor modele de pe piata, dar si atunci cand persoanele cu dizabilitati isi cunosc deficientele foarte bine si stiu exact tipurile de dispozitive care li s-ar potrivi. Toate obiectele din aceasta categorie sunt practice si eficiente, diferentele dintre ele fiind date de mici detalii care pot conta extrem de mult pe termen lung!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *