Ce se va întâmpla cu Novak Djokovic după incidentul de la US Open – Tenis

Fără să fi cunoscut gustul înfrângerii în 2020, Novak Djokovic a părăsit US Open-ul în optimi din cauza unui gest necugetat: a lovit cu mingea, neintenționat e adevărat, o arbitră de linie, iar supervizorul turneului l-a descalificat. Organizatorii de la Flushing Meadows au anunțat ce se va întâmpla acum cu liderul ierarhiei ATP.

Prima reacție a lui Nole după descalificarea de la US Open.

Ce au spus organizatorii într-un comunicat de presă

“În conformitate cu regulamentul turneului de Grand Slam şi în urma acţiunilor sale de lovire intenţionată a unei mingi în mod periculos sau nesăbuit pe teren sau lovirea unei mingi cu neglijenţă desconsiderând consecinţele, arbitrul turneului US Open l-a descalificat pe Novak Djokovic din ediţia 2020 a US Open.

Deoarece a fost descalificat, Djokovici va pierde toate punctele câştigate la US Open şi va primi o amendă egală cu premiul câştigat la turneu, în plus faţă de orice altă amendă sau de toate amenzile percepute cu privire la incidentul ofensator”, au anunţat organizatorii de la US Open.

Prin calificarea în optimi, Nole își asigurase un premiu de 250.000 de dolari și 180 de puncte în ierarhia ATP de simplu.

Dacă ar fi câștigat turneul (era mare favorit), Djokovic ar fi primit 2.535 milioane de dolari și 2000 de puncte.

Pe lângă faptul că a pierdut punctele și banii pentru participarea la US Open, Novak ar putea fi sancționat suplimentar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *