Povestea românului nevoit să își câștige în instanță concediul medical pentru COVID: DSP, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii m-au plimbat de la unii la alții – Coronavirus

​Cosmin Gheorghe are 47 de ani și lucrează la o firmă din Arad. La începutul lunii august aștepta să fie trimis de firma la care lucrează într-o delegație în Germania. Numai că testul COVID făcut înainte de plecarea din țară pentru a putea intra pe teritoriu german le-a dat peste cap planurile lui și unora dintre colegii săi: pe 1 august, primul său coleg a fost testat pozitiv cu coronavirus. Pe 8 august, a venit rândul lui Cosmin Gheorghe să afle că este infectat. Dacă boala a fost blândă, el neavând alte simptome decât lipsa mirosului, partea cea mai grea a fost “ping pong-ul” permanent cu autoritățile. Până într-acolo, încât a fost nevoit să se adreseze instanței pentru a câștiga un drept prevăzut clar de lege – concediul medical pentru COVID.

  • Direcția de Sănătate Publică Arad, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii “l-au plimbat de la unii la alții” fără a îi acorda un drept elementar, pe care în cele din urmă l-a câștigat în instanță: concediu medical pentru perioada de două săptămâni în care a fost în carantină din cauza bolii, povestește Cosmin Gheorghe, într-un interviu acordat HotNews.ro.
  • Legistația din țara noastră prevede clar în acest moment că certificatul de concediu medical pentru COVID-19 trebuie eliberat de medicul curant, adică de un medic dintr-un spital COVID.
  • Cosmin Gheorghe a fost nevoit să se adreseze instanței pentru a se decide fix ceea ce prevede legea: Direcția de Sănătate Publică Arad trebuie să desemneze un medic dintr-un spital COVID care trebuie să îi elibereze certificatul de concediu medical, conform legii.
  • “În loc să stau liniștit, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și DSP m-au plimbat de la unii la alții”, mărturisește el.

Cum a început totul: Infecție cu coronavirus în loc de plecarea în Germania

Cosmin Gheorghe a fost testat pentru COVID la începutul lunii august, prin angajatorul său, o firmă din Arad. Urma să plece într-o delegație în Germania, iar pentru intrarea pe teritoriul german este necesar un test COVID negativ.

“Iar la test am ieșit din păcate pozitiv și nu am mai putut să plec”, povestește el.

Dar povestea începe mai în urmă, pe data de 1 august, “când am aflat eu de primul caz de COVID în firma noastră. Moment de la care, în săptămâna următoare, au început să curgă cazurile pozitive: ziua și două cazuri pozitive.”

Cosmin Gheorghe spune că, din punctul de vedere al companiei pentru care lucrează, s-au depus “toate eforturile pentru ca totul să fie sub control: ne-au pus la dispoziție soluții sanitare să ne dezinfectăm, am fost informați despre ce înseamnă COVID, când am aflat despre primele cazuri noi deja păstram distanță nu 1,5 metri, ci 2,5 metri între noi, pauzele se luau la momente diferite.”

Ca în multe alte cazuri confirmate cu coronavirus în ultima perioadă, relatate în presă, ancheta epidemiologică pe care DSP ar fi trebuit să o facă nu a existat, cel puțin într-o primă fază: “În toată această schemă, DSP Arad nu a intervenit, deși au fost informați de la primul caz și ar fi trebuit să intervină cu niște măsuri. Măcar prin faptul că ar fi trebuit să aibă loc o anchetă epidemiologică și fiecare ar fi trebuit să fim întrebați dacă măcar am fost contacți ai primului identificat în companie, nu mai zic de următorii, pentru că au mai fost cazuri până pe 8 august, când am ieșit eu pozitiv.”

Reprezentanții DSP Arad au ajuns la sediul firmei abia la 10 zile de la confirmarea primului caz, pe data de 11 august, spune Cosmin Gheorghe: “Noi suntem simpli muritori, nu ne pricepem la domeniul medical. Cadrele medicale sunt cele care stabilesc care este perioada de contagiozitate, cât trebuie să stăm în carantină. Dar să treacă o săptămână și Direcția de Sănătate Publică să nu se implice… aici este o problemă, din punctul meu de vedere.”

Își amintește că “Eu ar fi trebuit să fiu testat pe data de 4 august, urmând să plec în Germania undeva pe 6 august, cel târziu. Firma a făcut programări pentru toți angajații, dar fiind diverse companii medicale private, ne-au împărțit în așa fel încât în termen de o săptămână să fim toți testați. Dacă DSP ar fi făcut anchetă epidemiologică, poate în loc de 11 persoane pozitive, ar fi fost mai puține. Acum este de domeniul trecutului.”

“Ce fac eu acum?”

Pe data de 8 august, Cosmin Gheorghe a primit rezultatul testului COVID: pozitiv.

Rezultatul testului a venit când el era acasă, în localitatea Bătania din Ungaria, la 8 km de granița cu România. “Ce fac eu acum?”, a fost prima lui reacție.

Știa deja, la acel moment, că o parte dintre colegii săi erau infectați cu virusul, dar a fost surprins, pentru că el nu avea simptome.

Totuși, în aceeași zi, undeva spre prânz, a simțit că începe să nu mai aibă miros: “Și atunci mi-am pus un semn de întrebare, am spus că ceva nu este în regulă. Țin minte că am încercat să cosesc iarba în fața casei și alimentând motocoasa nu simțeam benzina foarte bine la miros. Ulterior, am aflat că sunt confirmat pozitiv și mi-am spus că acesta este simptom clar, lipsa mirosului.”

Își amintește că în ziua următoare, pe 9 august, “pur și simplu am rămas fără miros”.

“Întorcându-mă la ziua de 8, primul lucru după rezultatul testului a fost să mă întreb ce să fac. Am apelat 112 și, fiind pe teritoriul Ungariei, am apelat serviciile de urgență maghiare. Dânșii m-au informat: Din acest moment nu mai ieșiți din casă, o să vă desemnăm un medic care vă va contacta luni și vom încerca să găsim o persoană care să vorbească românește. Eu din data de 8 nu am mai ieșit din casă, pentru că cine știe ce legi mai încălcam și mă trezeam și fără rezidență.”

La scurt timp, a fost sunat de un medic maghiar, care i-a pus câteva întrebări: “Dacă am un test confirmat, ce simptome am, unde s-a întâmplat, în fabrică, cum se lucrează, care este specificul fabricii.”

Marea nelămurire a medicului maghiar a fost “și fabrica (unde lucrează Cosmin Gheorghe – n.red.) mai funcționează? Nu a fost închisă?”

“După care, după ce am dat toate datele, m-a sunat din nou și mi-a comunicat că decizia autorității sanitare maghiare este ca eu să rămân 10 zile în carantină, iar dacă apar simptome gen febră care să depășească 38 de grade să sun de urgență la 112 și voi fi preluat de o ambulanță și dus la spital. Aici pot să spun că am avut noroc, pentru că nu am avut simptome în afară de lipsa mirosului, care mi-a revenit cam în 6 zile”, își amintește el.

După 10 zile, pe data de 18 august, “cel puțin pe teritoriul maghiar mă puteam deplasa fără nicio problemă, fiind considerat vindecat, fără a fi supus altor controale”.

“Singura șansă a fost să mă duc prin tribunal și să îmi câștig dreptul, în calitate de contribuabil român, la concediu medical”

În acest timp, Cosmin Gheorghe a tot încercat să contacteze Direcția de Sănătate Publică Arad, atât pe mail, cât și telefonic: “Telefonic mi-au mai răspuns când și când, dar au spus: Nu vă putem ajuta cu nimic, dumneavoastră sunteți carantinat în Urgaria, nu trebuie să vă adresați către noi, încercați prin medicul de familie. Și am intrat așa într-un ping pong între DSP și medicul de familie. Iar într-un final mi-a crescut tensiunea destul de mult și a trebuit să mă adresez instanței.”

Mărturisește că “am avut și discuții mai grele cu DSP Arad, încă din data de 8, când întâmplarea a făcut să vorbesc cu purtătorul de cuvânt al instituției, pe care l-am întrebat inclusiv de ce nu s-au prezentat în fabrică, cu toate că timp de o săptămână au fost cazuri de COVID, și a susținut că ei nu au fost informați. În condițiile în care eu știam sigur că angajatorul și-a îndeplinit obligația și i-a anunțat de la primul caz.”

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Arad au ajuns la fabrică abia pe data de 11 august, la 10 zile de la primul caz, “când a apărut și un articol în presa locală, că s-a dispus carantinarea unor secții”, își amintește Cosmin Gheorghe.

În final, singura lui șansă a fost “să mă duc prin tribunal și să îmi câștig dreptul, în calitate de contribuabil român, la concediu medical. Și probabil am avut noroc.”

În demersul său a contat enorm sprijinul Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Famillie, care “m-a surprins cu răspunsul prompt, cât de repede s-au mișcat medicii de familie, a valorat cât 10 avocați răspunsul lor”.

A aflat ulterior că există o procedură prin care judecători și tribunalul răspund în 24 de ore într-un astfel de caz “și chiar s-a întâmplat, a fost mai rapid decât am putut crede”.

După ce DSP Arad, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii l-au plimbat pe Cosmin Gheorghe de la unii la alții, “în loc să stau liniștit”, instanța a decis că Direcția de Sănătate Publică Arad trebuie să desemneze un medic dintr-un spital COVID care trebuie să îi elibereze certificatul de concediu medical, conform legii (legea din România prevede în acest moment că certificatul de concediu medical pentru COVID trebuie eliberat de medicul curant, adică de un medic dintr-un spital COVID – n.red.).

“Nu mi-am pierdut cumpătul”, spune el, chiar dacă nici după hotărârea instanței nu a primit încă hârtia care să ateste faptul că a fost în concediu medical pentru COVID. Mai are de așteptat: “Cu drept de apel în 15 zile, ceea ce înseamnă că eu mai am de așteptat 15 zile, dacă dânșii (DSP – n.red.) nu fac apel, pentru ca hotărârea să devină definitivă. Iar la cum văd lucrurile, sunt sigur că va trebui să mă adresez unui executor. Pentru că, dacă ar fi existat bunăvoință, dânșii, odată emisă această hotărâre, ar fi putut să desemneze un medic care să emită concediul medical. Dar nu s-a întâmplat până acum. Este straniu cum se mișcă DSP-ul nostru, din păcate.”

“Hilar a fost faptul că eu ieșind pe data de 18 din carantină pe teritoriul maghiar, am obținut tocmai în data de 19 pe mail decizia DSP Arad prin care eu eram carantinat din data de 8, când mi-a ieșit testul pozitiv, până în data de 21 august la domiciliul din Ungaria. Cum verificau dânșii că eu stau în carantină. A fost pur și simplu: Hai să dăm o decizie să scăpăm de el. Noroc că mi-au dat-o pentru că cu ea am putut să mă duc în instanță”, adaugă Cosmin Gheorghe. “Cam acesta este DSP-ul nostru și implicarea lui în ce înseamnă problema COVID.”

Una dintre concluziile la care Cosmin Gheorghe a ajuns după această experiență este că, în România, DSP și autoritățile sanitare nu intervin “în foarte multe aspecte, parcă ar lăsa lucrurile pur și simplu așa, să curgă de la sine. Stau undeva în stratosferă și privesc ce se întâmplă.”

Povestește că i s-a transmis inclusiv “Să vă dea concediu medical statul maghiar!”

“Plătesc contribuții în România. Urât să ajungi la astfel de discuții”, subliniază el.

Cu totul și cu totul altfel au stat lucrurile pe teritoriul maghiar, unde “am primit decizie imediat cum am intrat în carantină, am primit decizie imediat cum am fost scos din carantină și mi-a fost comunicat inclusiv faptul că medicii din zonă au discutat inclusiv cu personalul medical din România care mi-a procesat analizele. Nu mai spun că timp de 10 zile, de 3 ori pe zi, poliția venea și mă controla, inclusiv: ești bine, ești ok? Inclusiv faptul că nu m-au lăsat fără lucrurile stricte, în fiecare zi la prânz mi-a fost adus un meniu cald. Ceea ce nu s-a întâmplat, din ce am discutat, cu colegii din fabrică infectați și ei, care au stat acasă carantinați, în România.”

Carantinați în Germania după ce o colegă considerată vindecată, cu test negativ în România, a fost testă pozitiv la intrarea în Germania

Cosmin Gheorghe a revenit la serviciu pe data de 24 august, iar pe 26 august a fost întrebat de angajator dacă vrea să mai merg în delegație în Germania. A răspuns “bineînțeles”.

“Am fost trimis la test, pe 26, și imediat a doua zi eu și alți câțiva colegi am primit rezultatul – toți negativi. Iar când am ajuns în Germania, duminica trecută, luni dimineața am mers și am dat probă pentru COVID în Germania: 3 colegi am ieșit negativi și o colegă a ieșit pozitivă. Plecată cu test negativ din România.”

“Iar aici imediat s-au impacientat autoritățile medicale locale și ne-au carantinat pe toți în hotel. Nu a mai contat că aveam teste negative sau pozitive, nu, toată lumea carantinată. Acum, autoritățile medicale din Germania cercetează ce s-a întâmplat cu sistemul imunitar al colegei, dacă cumva ea s-a reinfectat. Să se fi întâmplat asta în România…”, spune Cosmin Gheorghe.

Nu știe exact dacă “e doar temerea companiei catre care am fost delegați” sau dacă “într-adevăr o fi contagioasă”, mai ales că “ea sapt trecută a fost la serviciu”.

El și colegii săi așteaptă acum să facă un nou test, săptămâna aceasta. Momentan, nu își poate explica cum “Suntem carantinați din cauza unui coleg care a trecut prin boală, a fost considerat vindecat, test negativ, iar în Germania testul i-a ieșit pozitiv.”

E mulțumit însă măcar de faptul că, pe perioada carantinării, toate costurile sunt suportate de firmă. “Ni se asigură 3 mese pe zi și ni se plătesc salariul și diurna.”

“Pe teritoriul german mă simt ca într-o minivacanță vizavi de condiții – mâncare, cazare, drepturi salariale acoperite. Am experiența carantinei în statul ungar și în statul german, unde lucrurile sunt uau! comparativ cu statul român”, mărturisește Cosmin Gheorghe.

“M-am adresat instanței, ca un om simplu, și am primit ceea ce am dorit”

“Sunt multe aspecte, le-am trăit personal, m-am lovit de un zid când am încercat să vorbesc cu DSP-ul. Discuțiile nu erau foarte prietenoase dacă atingeam anumite probleme, iar asta m-a determinat să îi acționez în instanță. Într-un final mi-am câștigat dreptul la concediu. Doar l-am câștigat, pentru că nu am văzut document clar emis.”

Nu știe nici măcar “cum m-a pontat angajatorul în perioada 8-21 august, pentru că eu nu am prezentat încă un document angajatorului că am avut concediu medical. Eu am termen 30 de zile, conform legii, sa ii duc concediul medical. Dar momentan nu pot să fac nimic pentru că aștept o hotărâre definitivă a tribunalului”.

Are convingerea că DSP Arad nu va ataca această hotărâre, dar nici nu crede că își va obține documentele pentru concediul medical fără ajutorul unui executor: “Ulterior, chiar dacă dânșii au termen două zile să desemneze medicul care să îmi elibereze concediul după hotărârea definitivă, sunt convins că nu se va întâmpla și va trebui să mă adresez unui executor pe speța aceasta. Destul de urât.”

“M-am adresat instanței, ca un om simplu, și am primit ceea ce am dorit”, își rezumă el experiența.

Cosmin Gheorghe are chiar suspiciunea că statul român “probabil se ferește să plătească concediile medicale, la un număr uriaș de cazuri. Am un coleg care, pe motiv că a refuzat internarea, nu a beneficiat de concediu medical.”

Cosmin Gheorghe încearcă să rămână optimist și spune că “Ce o mai fi vom vedea, despre COVID-ul ăsta spunem că știm, dar de fapt nu știm nimic.””

Speră ca aceasta să fie ultima lui experiență cu COVID, “să nu mai am și altele în perioada următoare”.

“Ce ne rezervă viitorul nouă, celor infectați, vom vedea”, încheie el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *