Gigantul serviciilor audio de streaming Spotify a anunțat marți că va lansa la jumătatea lunii septembrie o nouă etichetă, denumită „AI Persona”, care va permite identificarea clară a creatorilor de conținut generat de inteligența artificială și nu de persoane reale.
„Ascultătorii ne-au transmis clar că nu le place să vadă un profil de artist care pare uman, pentru a descoperi apoi că personalitatea respectivă este generată de AI”, a precizat Spotify, într-un comunicat de presă, potrivit AFP.
Această măsură reprezintă cel mai recent efort al companiei suedeze în direcția transparenței cu privire la modul în care este produsă muzica de pe platforma sa, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari din industria muzicală cu privire la riscul ca conținutul generat de AI să copleșească cataloagele de streaming.
În aprilie, compania a lansat în aplicație eticheta „Verificat de Spotify”, care indică faptul că un profil a fost verificat și îndeplinește standardul său de autenticitate.
„Pe lângă profilurile artiștilor care se declară ei înșiși ca fiind AI Personas, vom începe, de asemenea, să aplicăm etichete profilurilor respective”, a precizat compania.
Spotify, cea mai populară aplicație de streaming audio, nu va include conturile etichetate cu „AI Persona” în recomandările sale editoriale sau personalizate, cu excepția cazului în care un utilizator urmărește un astfel de cont, a adăugat compania.
Utilizator care folosește aplicația Spotify pe un telefon mobil. FOTO: Dreamstime.






