CFR Călători este în discuții pentru un tren direct Timișoara – Viena – Industrie Feroviara

​Acum un an și jumătate a fost introdus un tren direct Cluj – Viena, acum jumătate de an a început să circule trenul Satu Mare – Viena, iar în viitor s-ar putea adăuga o nouă conexiune cu Austria. CFR Călători discută cu compania OBB introducerea unui tren direct Timișoara – Viena, nu se știe exact de când s-ar putea concretiza planul, însă un astfel de tren ar face cam 8 ore.

Între Timișoara și Viena sunt 600 km, via – Arad – Curtici – Budapesta și, spune directorul general al CFR Călători, Dan Costescu, ar fi cerere pentru o astfel de legătură directă, dar va putea fi pusă în practică numai după ce vor fi modernizate mai multe vagoane ale CFR Călători. În prezent drumul Timișoara Viena se face mai ales cu autocarul, iar cu trenul durează mult și trebuie făcute una – două schimbări. Timișoara a avut până acum câțiva ani și o legătură feroviară cu Belgradul (Serbia), dar s-a renunțat la ea.

Discuția este foarte serioasă, se poartă la nivel de directori de companii și sunt șanse mari să se concretizeze, spune Dan Costescu care adaugă că s-au stabilit relații extrem de bune între CFR Călători și OBB (Austria) cu ocazia discuțiilor pentru organizarea trenurilor cu care au fost, recent, repatriați românii din Austria în timpul pandemiei.

S-au făcut și calcule legate de cât ar dura drumul Timișoara – Viena și concluzia ar fi că timpii ar putea fi apropiați de cei realizați cu autocarul, de aproximativ 8 ore sau chiar mai puțin. Un astfel de tren ar fi de interes mai ales că în 2021 Timișoara ar trebui să fie Capitală Europeană a Culturii, dar în contextul pandemiei nu este clar dacă va mai fi posibil.

De obicei aceste decizii se parafează în septembrie – octombrie, iar mersul trenurilor intră în uz de la jumătatea lui decembrie. Nu se știe dacă legătura Timișoara -Viena va putea intra în vigoare de la finalul acestui an.

În următoarele zile vor reintra în circulație trenurile internaționale ale CFR Călători, inclusiv trenul ”Dacia” București – Viena.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *