László Krasznahorkai. Foto: DyD Fotografos/Geisler-Fotopress / AFP / Profimedia
László Krasznahorkai, un autor născut la Gyula, în apropierea graniței cu România, a devenit joi doar al doilea scriitor maghiar din istorie care a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Literatură, după Imre Kertész în 2002.
„László Krasznahorkai este un mare scriitor epic din tradiția Europei Centrale, care se întinde de la Kafka până la Thomas Bernhard și este caracterizat prin absurdism și exces grotesc. Dar paleta sa este mai largă, iar el privește de asemenea spre Est în adoptarea unui ton mai contemplativ și mai fin calibrat”, notează Academia Regală Suedeză de Științe în comunicatul oficial care însoțește anunțarea câștigătorului.
Născut în data de 5 ianuarie 1954, el a urmat cursurile secției de latină a Liceului Erkel Ferenc din Gyula și a obținut o licență în cultură populară maghiară la Facultatea de Științe Umaniste a ELTE între 1977 și 1983 .
El și-a publicat prima scriere sub titlul Tebenned hittem în 1977, în revista Mozgó Világ și s-a dedicat în întregime scrisului din 1982. Romanul său de debut, Sátántangó (1985), a fost un succes imediat care l-a consacrat drept una dintre figurile de prim-plan ale literaturii maghiare. O traducere în limba engleză a romanului a primit ulterior, în 2013, premiul Best Translated Book Award.
„Romanul înfățișează, într-un limbaj de o sugestivitate puternică, un grup de locuitori ruinați care trăiesc la o fermă colectivă abandonată din mediul rural ungar, chiar înainte de prăbușirea comunismului. Liniștea și așteptarea domnesc, până când carismaticul Irimiás și tovarășul său Petrina – despre care toți credeau că au murit – apar brusc în peisaj. Pentru locuitorii care îi așteptau, ei par mesageri fie ai speranței, fie ai Judecății de Apoi”, notează Academia Regală Suedeză de Științe în comunicatul publicat joi.
Opera lui László Krasznahorkai a fost influențată puternic de călătoriile sale în Asia
Krasznahorkai a putut părăsi Ungaria comunistă pentru prima dată în 1987, petrecând un an în Berlinul de Vest ca oaspete și după prăbușirea Cortinei de Fier și-a schimbat constant reședința. Se întoarce adesea în Germania și Ungaria, dar a petrecut și continuă să petreacă perioade în Franța, Spania, Statele Unite ale Americii, Anglia, Olanda, Italia, Grecia, China și Japonia.
Prima sa călătorie extinsă în Asia de Est, din 1990, i-a influențat profund opera; experiențele trăite în Mongolia și China au stat la baza cărților Az urgai fogoly și Rombolás és bánat az Ég alatt
Ulterior, a petrecut câte șase luni la Kyoto în anii 1996, 2000 și 2005, iar estetica și teoria literară ale Extremului Orient au provocat schimbări semnificative în stilul și temele sale. În timpul redactării romanului War and War, a călătorit pe larg prin Europa și a primit sprijin din partea poetului american Allen Ginsberg, căruia i-a atribuit meritele pentru sfaturile prețioase primite în perioada în care a locuit în apartamentul acestuia din New York.
Opera lui Krasznahorkai a primit aprecieri critice semnificative. Susan Sontag l-a descris drept „maestrul contemporan maghiar al apocalipsei, care inspiră comparații cu Gogol și Melville”, în timp ce W. G. Sebald a scris că „universalitatea viziunii lui Krasznahorkai rivalizează cu cea a Sufletelor moarte de Gogol și depășește cu mult toate preocupările minore ale scrierii contemporane”.
După ce a locuit mai mulți ani la Berlin, unde a deținut pentru un semestru funcția de profesor invitat S. Fischer la Universitatea Liberă din Berlin, s-a întors în Ungaria. În prezent, trăiește retras în dealurile din Szentlászló.
