Clotilde Armand: Incendiul de la blocul în construcţie a pornit de la nişte lampioane. Trebuie măsuri privind utilizarea acestora – Administratie Locala

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că trebuie luate măsuri urgente în ceea ce priveşte comercializarea şi utilizarea lampioanelor, scrie Agerpres. Afirmaţiile acesteia vin în urma incendiului de sâmbătă seara de la un bloc aflat în construcţie pe str. Parcului care ar fi pornit de la nişte lampioane lansate la o petrecere de lângă imobil.

„La ultimul etaj al blocului care a luat foc aseară în Sectorul 1 erau depozitate butoaie cu smoală. Am aflat de la autorități că incendiul a pornit de la niște lampioane lansate la o petrecere de lângă bloc. În prezent blocul nu este locuit…. dacă ar fi fost, posibil că acum am fi asistat la o tragedie”, a scris duminică, pe Facebook, primarul Sectorului 1 al Capitalei.

„Trebuie luate măsuri urgente din partea autorităților pentru comercializarea și utilizarea lampioanelor. Pentru că data viitoare s-ar putea să nu mai avem noroc”, a adăugat Clotilde Armand.

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara la un bloc aflat în construcţie în Capitală, pe str. Parcului. Potrivit ISUBIF, incendiul s-a produs pe terasa unui bloc cu 12 etaje aflat în construcţie.

Suprafaţa afectată de flăcări a fost de aproximativ 500 mp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *